Cinefilii dornici de senzații tari pot trăi o aventură captivantă urmărind Haywire: Cursa pentru supraviețuire, a cărui premieră va avea loc în cinematografele din România din 3 februarie. Noul thriller de spionaj, regizat de laureatul Premiilor Oscar, Steven Soderbergh, și distribuit de MediaPro Distribution, o consacră pe campioana și ambasadoarea circuitului de lupte MMA, Gina Carano și ca actriță.
O echipă de filmare profesionistă și un grup de actori talentați i-au oferit lui Carano șansa de interpreta rolul principal în Haywire: Cursa pentru supraviețuire. ,,Steven Soderbergh m-a înconjurat cu cei mai buni profesioniști din lume, de la început până la final," declara ea. "A fost alături de mine și m-a îndrumat în fiecare clipa. Cu acest rol, mi-a oferit o șansă unică în viață."
Meritul de a obține un film deosebit aparține și regizorului Steven Soderbergh, care și-a canalizat energia pentru a o face pe debutanta sa se simtă în largul ei. ,,Îmi pot imagina cât de ciudat trebuie să fie pentru un om, care nu este actor, să fie chemat la o întâlnire cu un regizor și apoi să i se propună rolul principal într-un film," a declarat Soderbergh. ,,Dar ea a fost foarte receptivă. I-am explicat că vom face filmul în așa fel încât să punem în valoare punctele ei forte, atât pe cele fizice, cât și pe cele actoricești. Nu aveam de gând să-i cer să facă lucruri de care nu era capabilă. Și știam că trebuie să existe și altș femeie, în afara Angelinei Jolie, care sș fie în stare să țină pasul cu bărbaţii," declara el.
Eroina principală din Haywire: Cursa pentru supraviețuire, este Mallory Kane, un valoros agent secret, la care guvernul american apelează de fiecare dată când are de-a face cu o misiune imposibilă. Antrenată după cele mai înalte standarde, ea este rapidă, eficientă și cel mai important, imparțială, o armă perfectă pentru operațiunile periculoase și murdare în care este trimisă. Dar, în momentul în care Mallory decide să salveze viața unui jurnalist chinez ținut ostatic, ea devine fără să știe inamicul numărul unu al guvernului și începe să fie vânată de proprii ei colegi. După ce este hăituită, bătută crunt și aproape ucisă, agenta începe să înțeleagă că singura ei șansă de supraviețuire este să demaște planurile subversive ale guvernului său, care amenințau de fapt siguranța întregii lumi.
Alături de Gina Carano, în distribuție figurează și Michael Douglas, Ewan McGregor, Antonio Banderas, Bill Paxton, Channing Tatum si Michael Fassbender.
MediaPro Distribution prezintă pe marile ecrane Haywire: Cursa pentru supraviețuire, din 3 februarie în cinematografele: Hollywood Multiplex (București și Oradea), CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex - Băneasa, Glendale Studio (București), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Galeria Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Timișoara, Pitești, Târgul Mureș), Cityplex (Constanța, Brașov, Tulcea), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Cortina (Oradea), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Cinema Florin Piersic (Cluj), Cinema Premiera (Ploiești), Patria (București și Craiova), Cinema Arta (Târgu Mureș), potrivit unui comunicat de presă.
La vizionarea de presă a filmului Haywire: Cursa pentru supraviețuire vor fi prezenți și sportivii români de la clubul Absoluto Fighting Center, care vor face o demonstrație de lupte MMA. Evenimentul va avea loc mar.i, 31 ianuarie, la ora 10.30, la cinematograful Hollywood Multiplex.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News