Gina Matache, mama Deliei, internată în spital după ce s-a îmbolnăvit de COVID: Am o durere în spate. Îmi era frică să nu ajung la ATI

Sursa foto: Facebook Gina Matache
Sursa foto: Facebook Gina Matache

Gina Matache s-a infectat cu coronavirus și a ajuns la spital. Cum se simte, acum, mama Deliei. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Îmi era frică doar să nu ajung la ATI"

"Am avut ghinionul să fac COVID-19. Acum sunt pe drumuri pentru analize şi aştept sa treacă câteva luni ca să mă pot vaccina. Nu am avut simptome severe, m-am internat câteva zile pentru că îmi era frică. Îmi scăzuse saturaţia puţin, dar nu alarmant. Nu pot să spun că am fost foarte rău, nu am stat la pat. Pentru mine primele simptome au fost uşoare, nu le-am luat în seamă, am crezut că este o simplă răceală. Am făcut un test rapid înainte şi a ieşit negativ. Când am văzut că simptomele sunt mai severe, am făcut un PCR şi a doua zi a ieşit pozitiv. Am luat pastilele necesare şi cam asta a fost”, a declarat Gina Matache pentru Antena Stars, scrie viva.ro.

"Nu pot să spun că sunt refăcută sută la sută. Am simptome de oboseală şi durere în spate. Aştept să treacă doua luni şi să fac o nouă evaluare. Nu pot să spun că a fost foarte grav, dacă nu ştiam de virus aş fi spus că este o simpla răceală. Nu am fost doborâtă psihic, ştiam că există tratament. Îmi era frică doar să nu ajung la ATI. Sunt mai fricoasă acum, sunt mult mai precaută”, a mai spus Gina Matache.

BILANȚ COVID 10 noiembrie

 

Până astăzi, 10 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.725.017 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.435 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.532.951 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.291 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 93 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 51.888 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat

În intervalul 09.11.2021 (10:00) – 10.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 405 decese (216 bărbați și 189 femei), din care 8 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 405 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 2 la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 16 la categoria de vârstă 40-49 ani, 31 la categoria de vârstă 50-59 ani, 95 la categoria de vârstă 60-69 ani, 147 la categoria de vârstă 70-79 ani și 110 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Persoane cu comorbidități, decedate

365 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 12 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 28 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Decesul de la grupa de vârstă 10-19 ani este al unui pacient din București, în vârstă de 19 ani, de sex feminin, care prezenta comorbidități, vaccinat cu schema incompletă.

Decesele de la grupa de vârstă 20-29 ani:
Un pacient de sex feminin, din județul Ilfov, în vârstă de 23 ani, fără comorbidități, nevaccinat.
Un pacient de sex masculin, din județul Giurgiu, în vârstă de 29 ani, care prezenta comorbidități, vaccinat.

Decese raportate anterior

Au fost raportate 8 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Constanța, Galați și Ilfov, în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 397 de decese.

Din totalul de 405 pacienți decedați, 357 erau nevaccinați și 48 vaccinați. Cei 48 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 10-19 ani și peste 80 de ani. 47 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.

Persoane internate în spitale și la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 17.438. Dintre acestea, 1.823 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 310 sunt minori, 286 fiind internați în secții și 24 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.476.663 teste RT-PCR și 4.788.868 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.259 de teste RT-PCR (10.350 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.909 la cerere) și 36.077 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 101.009 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.993 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.876 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 75 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.886 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 414 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Vezi AICI raportul COVID complet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel