Gina Pistol a tunat și a fulgerat. Ea a recunoscut că trece printr-o traumă.
”M-am culcat pe la 04:30, că am avut un zbor de noapte și m-a cam dat peste cap, dar voiam și eu așa să vorbesc singură, ce să fac, dacă Andrei este plecat în Bali, fiică-mea mă înțelege, dar nu-mi răspunde încă… Mă, nu știu ce se întâmplă, sunt foarte mâhnită, mi-am început săptămâna așa, supărată. Și am motive serioase să fiu supărată. Dacă ar fi trăit bunică-mea, ar fi zis că trăim sfârșitul lumii. Și fix asta simt, ne ducem la vale, am luat-o grav de tot prin păpușoi, cu toții. S-a înrăit lumea, fiecare e cu treaba lui, lipsa empatiei, nu știu ce se întâmplă, dar nu-mi place! Am aterizat la ora 02:00, eram cu un rucsac în spate, cu un copil adormit în brațe, cu căruciorul pe care încercam să îl urc în microbuzul de te duce de la avion la clădire. Și nu m-a ajutat nimeni, stăteau și se uitau la mine cum mă chinui”, a povestit Gina Pistol, pe rețelele sociale, conform Cancan.
Ea mai transmis că ”Măi, nu știu ce se întâmplă, dar nu mai am energie și nu e doar energie din punct de vedere fizic, nu am energie psihic, nu știi cum e, nu reușesc să mă adun. Oricum sunt puțin mai bine în perioada asta, dar am avut așa o… nu știu ce s-a întâmplat, anul ăsta a fost ciudățel rău pentru mine.(…) Nu știu dacă ați înțeles ceva din tot ce am vorbit eu până acum, din discursul meu, în capul meu are o logică, mai am discursuri din astea pe care le țin cu mine însămi, dar nu știu ce am avut, a fost o perioadă ciudățică așa, de aceea nici nu am făcut postări pe Instagram, pentru că pur și simplu nu am avut energie. Toată viața asta de om mare mă consumă enorm și de când am devenit mamă parcă nu mai am timp de nimic altceva. Adică tot timpul fac cumpărături, mă ocup de casă, gătesc, stau și eu cu copilul. Avem o doamnă care ne ajută, doar că atunci când vine la noi să ne ajute fug repede, e o traumă pe care eu trebuie să o lucrez la mine”.
Citește și:
Gina Pistol a slăbit 15 kilograme într-un timp record. Care este dieta-minune la care a apelat
La un an de când a devenit mămică, Gina Pistol a revenit rapid la silueta perfectă cu care ne obișnuise. Cu un strop de ambiție și multă dorință, iubita lui Smiley a reușit să slăbească 15 kilograme într-un timp record. Iată secretul vedetei, conform CanCan.
A trecut un an de când Gina Pistol a devenit mămică, iar vedeta a revenit rapid la forma fizică inițială.
Chiar din prima lună de când a născut, iubita lui Smiley s-a ambiționat și cu o dorință arzătoare, dar și ajutor din partea unui specialist, vedeta a reușit să slăbească 15 kilograme în 30 de zile.
Chiar din prima lună de când a născut, iubita lui Smiley s-a ambiționat și cu o dorință arzătoare, dar și ajutor din partea unui specialist, vedeta a reușit să slăbească 15 kilograme în 30 de zile.
Cum a slăbit iubita lui Smiley 15 kilograme într-o lună
Deși s-a ”luptat” cu greutatea, se pare că Gina Pistol a reușit să slăbească 15 kilograme în prima lună după ce a născut. Iubita lui Smiley spunea la acea vreme că nu i-a fost recomandat să facă sport, însă cu puțină atenție și o alimentație sănătoasă a reușit să scape de o parte din kilogramele acumulate în timpul sarcinii.
”Ca să vă răspund la o întrebare pe care o primesc destul de des. Nu cred că am slăbit foarte mult. Eu ajunsesem, dar rămâne între noi, la aproape 80 de kilograme, iar acum, după 5 săptămâni și câteva zile, am 65, dar la fel, rămâne între noi. Nu am timp acum și nici nu cred că am voie să fac mișcare, dar când o să mă mai eliberez, o să mă apuc de mișcare”, a spus Gina Pistol. Citește continuarea aici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News