Recent, Gina Pistol a mărturisit că nu se află într-o formă tocmai bună. Vedeta a vorbit public despre ce simte.
"Mai avem câteva zile de audiții și sper să rezist până la final. Simt că o iau prin păpușoi cu mintea, trupul și sufletul. M-am oprit la farmacie săptămână trecută și mi-am luat o pungă de suplimente și mă ajută un pic. Parcă mă simt puțin mai bine fizic. Și psihic.
Doamne, mă mai uit pe pagina Chefi la Cuțite - că nu mă uit la televizor, n-am mai deschis televizorul de când eram mică - și văd pozele din primăvară. Eu atunci credeam că sunt ok, că sunt într-o formă fizică nu chiar de invidiat, dar mi se părea că sunt ok, față de cum am fost.
Dar acum, uitându-mă la mine, ah, ce voinică eram, vai de mine! Gata, numai! De la anul, mă apuc de antrenamente. Am zis că eu nu-mi fac planuri de viitor, doar că la anu’ vreau să am mai multă grijă de mine, de minte, de trup și de sufletul meu, pentru că eu, ca să fiu așa cum mă știu cei dragi, cum mă știu oamenii, trebuie să fiu un pic în echilibru cu mine și cu tot ce se întâmplă în jurul meu.
Ca să fiu o mamă bună, o iubită bună, o soră bună și o prietenă bună trebuie să fiu un pic în echilibru cu mine. Și trebuie să mă apuc de sport, că mie îmi face bine. Mă ajută sportul. Mult. Trebuie să fac și terapie, vreau să călătoresc mai mult prin țară. Mi-e dor de natură, pe mine mă încarcă natura. Și nu știu, vreau să fac mai multe așa, pentru mine, pentru fiica mea, pentru Andrei, pentru familia mea. La anul o să fiu: new year, new me”, a declarat Gina Pistol pe pagina sa de Instagram.
Citește și:
Gina Pistol, despre relația cu chef Cătălin Scărlătescu: Nu știu dacă oamenii pot înțelege iubirea dintre noi, dar este curată și sinceră
Gina Pistol a vorbit, recent, și despre relația pe care o are cu chef Cătălin Scărlătescu. Vedeta și-a deschis sufletul și a spus lucrurilor pe nume.
"Cătălin îmi este cel mai apropiat, pentru că de foarte multe ori ne întâlnim și în afara filmărilor, este ca un frate mai mare pentru mine. Țin foarte mult la el. Este ocrotitor cu mine, grijuliu și știu că mă iubește. Nu știu dacă oamenii pot înțelege această iubire dintre noi, dar este una curată și sinceră.
Florin și Cristina Dumitrescu sunt și ei niște oameni extraordinari, dar nu apucăm să petrecem foarte mult timp împreună, pentru că avem fiecare un program încărcat.
Și Sorin îmi este la fel de drag, însă știu că în timpul liber este alături de familia sa. În ceea ce privește gătitul, de la toți cei trei chefi am învățat câte ceva, ba chiar uneori îi mai sun când vreau să gătesc ceva nou acasă. Ei sunt foarte săritori, îmi dau sfaturi foarte bune și chiar din rețetele lor secrete", a spus Gina Pistol pentru viva.ro.
"Este omul pe care eu mă pot baza în orice moment din viața mea"
"Am un respect și o iubire foarte curată pentru Cătălin și știu că este omul pe care eu mă pot baza în orice moment din viața mea, la fel cum și el se poate baza pe mine. A știut să îmi fie alături și am legat o prietenie sinceră, foarte frumoasă, în care îmi place să investesc sentimente și timp", a mai spus prezentatoarea "Chefi la cuțite".
Vezi și: Speak a rămas fără cuvinte când a aflat ce salariu avea Cătălin Scărlătescu în 1994
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News