Urmărește emisiunea live


Ginecolog fals, arestat în Capitală, după ce ar fi abuzat mai multe paciente

Ginecolog fals, arestat în Capitală, după ce ar fi abuzat sexual mai multe paciente / Foto: Pixabay, de Julio César Velásquez Mejía
Ginecolog fals, arestat în Capitală, după ce ar fi abuzat sexual mai multe paciente / Foto: Pixabay, de Julio César Velásquez Mejía

Un fals ginecolog a fost arestat în București, după ce ar fi agresat mai multe paciente.

Alegeri prezidentiale 2024

Un fals medic ginecolog a fost arestat după ce ar fi abuzat s*xual mai multe paciente în București, transmite Realitatea Plus. Mai mult, bărbatul le-ar fi spus pacientelor că este și singurul cadru medical avizat să provoace întreruperi de sarcină cu ajutorul pastilelor. În decurs de doi ani, individul ar fi agresat s*xual cel puțin trei paciente.

După ce pe numele acestuia a apărut prima plângere, anchetatorii au stabilit că Josef Kopp nu are studii de specialitate, iar unele paciente ar fi fost sedate de acesta pentru a fi abuzate.

Medic oncolog fals, prins de polițiști. Cinci oameni au murit, după ce acesta le-a prescris tratamente empirice

Reamintim că un olandez de 68 de ani, pentru care autoritățile din țara sa au emis un mandat de arestare, pentru că exercita fără drept profesia de medic oncolog, a fost prins de polițiștii bucureșteni. Individul a prescris tratamente empirice pentru 5 bolnavi, care, în final au murit,relatează Agerpres.

Potrivit Poliției Române, polițiștii Direcției de Investigații Criminale - Serviciul Urmăriri au depistat, în sectorul 6 din București, un bărbat, de 68 de ani, cetățean al Regatului Țărilor de Jos. Pe numele acestuia a fost emis, de către autoritățile judiciare din Țările de Jos, un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, cauzare de leziuni corporale grave și omor, fapte pedepsite de Codul penal din această țară cu pedeapsa închisorii de 20 de ani.

„În fapt, în perioada 2016 – 2018, pretinzând că exercita profesia de medic oncolog, calitate care i-ar fi fost retrasă în anul 2016, bărbatul ar fi prescris tratamente empirice și neadecvate pentru 5 pacienți, domiciliați pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos, care ar fi produs, în final, moartea victimelor”, spun polițiștii.

Falsul medic oncolog a fost prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore și încarcerarea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Direcției Generale de Poliție a municipiului București.

Fals medic estetician, depistat de poliţişti în Cluj-Napoca

Un alt medic fals, de această dată estetician, a fost depistat de poliţişti în Cluj-Napoca.

"Ce faci când ai nevoie de un medic estetician?

-Caut pe internet. Sigur găsesc.

-Eu întreb și alte persoane. Nu am încredere doar în reclamele frumoase.

Dumneavoastră ce ziceți? De ce vă întrebăm? Vă povestim.

Colegii noștri din Cluj-Napoca s-au prezentat la o locație a unui 'medic estetician'. Aveau nevoie de 'lămuriri'. 'Medicul estetician' ... nu prea era medic. Bărbatul s-ar fi promovat în mediul online, sub falsa calitate de medic și ar fi efectuat intervenții medicale estetice la acea locație, cu sprijinul unui alt bărbat, fără a deține atestate legale.În urma 'vizitei', colegii noștri au descoperit și ridicat, în vederea indisponibilizării, substanțe utilizate în cadrul intervențiilor estetice, precum și consumabile medicale", povesteau cei de la Poliţia Română pe pagina de Facebook.

De altfel, în ultimii ani, tot mai mulți medici falși au fost descoperiți de oamenii legii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel