Giorgia Meloni a preluat scaunul de premier de la Mario Draghi

Premierul Italiei, Georgia Meloni. Sursa Agerpres.
Premierul Italiei, Georgia Meloni. Sursa Agerpres.

Giorgia Meloni a preluat scaunul de premier de la Mario Draghi, fiind oficial prim-ministrul Italiei cu drepturi depline. 

Premierul italian aflat la sfârşit de mandat, Mario Draghi, i-a predat duminică ştafeta Giorgiei Meloni, prima femeie din istoria Italiei care va conduce un guvern al acestei ţări, informează AFP și Agerpres. Această etapă strict protocolară a fost marcată de predarea simbolică de către Mario Draghi către succesoarea sa a clopoţelului din argint utilizat de preşedintele Consiliului pentru a reglementa dezbaterile în Consiliul de Miniştri.

Giorgia Meloni, lidera partidului post-fascist Fratelli d'Italia învingător în alegerile legislative, a fost desemnată vineri să formeze guvernul de către preşedintele Sergio Mattarella. Giorgia Meloni, în vârstă de 45 de ani, a acceptat această responsabilitate, devenind astfel prima femeie chemată să ocupe această funcţie în istoria ţării.

Noul premier Giorgia Meloni şi miniştrii săi, care formează guvernul cel mai de dreapta şi cel mai eurosceptic al Italiei din 1946, au depus jurământul sâmbătă dimineaţă jurământul la Palatul Quirinale.

Meloni și cabinetul său au depus oficial jurământul

Noul premier Giorgia Meloni şi miniştrii săi, care formează guvernul cel mai de dreapta şi cel mai eurosceptic al Italiei din 1946, au depus jurământul sâmbătă dimineaţă la Palatul Quirinale, relatează AFP și Agerpres.   

Ceremonia din palatul care domină Roma, reşedinţă a papilor şi regilor Italiei înainte de a deveni sediul preşedinţiei Republicii, s-a derulat în prezenţa şefului statului, preşedintele Sergio Mattarella.  

Giorgia Meloni, îmbrăcată un taior negru sobru, a fost prima care a depus jurământul, fiind urmată de cei doi vicepremieri proveniţi din cele două partide membre ale coaliţiei sale, Matteo Salvini, şeful formaţiunii Liga, şi Antonio Tajani, înalt responsabil al partidului Forza Italia al lui Silvio Berlusconi.      

Toţi s-au succedat prin faţa lui Sergio Mattarella pentru a rosti jurământul tradiţional: "Jur să fiu credincios Republicii, să respect cu loialitate Constituţia şi legile şi să-mi exercit mandatul în interesul exclusiv al naţiunii".  Citește continuarea AICI

Mesaj de la Meloni către Berlusconi: „Guvern pro-NATO sau niciun fel de guvern”

Giorgia Meloni, lidera formaţiunii Fraţii Italiei (Fratelli d’Italia, FdI), a avertizat joi că guvernul pe care intenţionează să îl conducă va susţine linia NATO şi alianţa occidentală ori nu va fi deloc, după ce partenerul ei de alianţă, liderul Forza Italia (FI), Silvio Berlusconi, a făcut comentarii controversate cu privire la războiul din Ucraina, relatează ANSA.

O înregistrare video difuzată marţi în care acesta le spunea parlamentarilor FI că a restabilit legăturile cu vechiul său prieten Vladimir Putin, cu schimburi de cadouri şi scrisori ‘dulci’, a stârnit polemică la Roma.

Scandalul a luat amploare miercuri când a fost difuzată o nouă înregistrare în care Berlusconi sugera că acţiunile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski au obligat Moscova să invadeze Ucraina, punând la îndoială politica de acordare de ajutor Kievului. Citește continuarea articolului AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel