Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis cererea de pensionare depusă de fosta şefă a DIICOT Giorgiana Hosu, care împlineşte peste câteva luni vârsta de 49 de ani.
"Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi, a hotărât înaintarea către preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 01.07.2021, a doamnei Hosu Elena Giorgiana, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (unanimitate)", se arată în decizia CSM, potrivit Agerpres.
Giorgiana Hosu a demisionat din funcţia de procuror-şef al DIICOT în septembrie 2020, după ce soţul său, fostul poliţist Dan Hosu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul 'Carpatica Asig', pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
Pe 4 august 2020, Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului 10 august şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie. Decizia sa a fost însă invalidată de către judecători. În octombrie 2019, ea a asigurat interimatul la şefia DIICOT, după demisia lui Felix Bănilă, care a plecat în contextul criticilor privind modul în care se desfăşura ancheta în cazul crimelor de la Caracal.
Giorgiana Hosu a ocupat funcţia de procuror-şef adjunct al DIICOT în perioada în care instituţia era condusă de Alina Bica.
Ce spunea Klaus Iohannis
Giorgiana Hosu a fost la șefia DIICOT timp de șapte luni în 2020 (între 20 februarie și 24 septembrie), aceasta demisionând imediat ce soțul, fostul polițist Dan Hosu, a fost condamnat în prima instanță de Tribunalul București la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității. Dan Hosu a fost achitat pentru acuzațiile de corupție constând în trafic de influență și dare de mită. Decizia instanței a fost atacacă cu apel.
Președintele Klaus Iohannis a declarat atunci că, în cazul condamnării soțului șefei DIICOT, nu va aștepta ”să miște alții rotițele”. ”Dacă apare o condamnare, cu siguranță nu va rămâne fără urmări. Asta este, ca să zic așa, self-evident. Însă, în acest context, vreau să mai remarc ceva fiindcă și dumneavoastră și alții ați invocat acel aviz al CSM. Dacă are cineva curiozitatea să citească acel aviz, o să vă dați seama că avizul negativ nu s-a bazat pe acest lucru.
Ba dimpotrivă, această posibilă incompatibilitate nici nu a fost menționată în aviz, nici nu a fost menționată ca și posibilă problemă. Și, totuși, dacă se ajunge la acest scenariu nu voi sta să aștept să miște alții rotițele”, preciza Klaus Iohannis, întrebat dacă va cere revocarea Giorgianei Hosu de la șefia DIICOT în cazul unei eventuale condamnări a soțului acesteia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News