Giulgiul din Torino va fi expus spre vizitare

Celebrul Giulgiu, despre care se crede că a acoperit trupul lui Iisus Hristos, va fi expus în următoarele săptămâni.

Giulgiul, considerat una dintre cele mai importante relicve ale creştinătăţii, a fost expus în public ultima oară în urmă cu cinci ani. Unii credincioşi sunt convinşi că Giulgiul a acoperit corpul Lui Hristos după răstignire. Scepticii cred, însă, că este un fals realizat în Evul Mediu.

Giulgiul, păstrat în catedrala din Torino, este expus în public foarte rar, potrivit StiriTVR.ro. Secolul trecut, s-a întâmplat doar de patru ori.

Pe Giulgiul misterios este imprimată imaginea în negativ a unui om crucificat. Un bărbat tânăr, cu barbă, cu mâinile încrucişate pe piept. Sunt vizibile şi urme ale unor picături de sânge în dreptul palmelor, al picioarelor şi în partea dreaptă a corpului, acolo unde se crede că Iisus a fost împuns cu suliţa de un soldat roman.

Testele cu Carbon 14 realizate în 1988 la Universitatea din Arizona au declanşat o vie polemică: cercetătorii americani l-au datat între 1260 şi 1390. Însă, mulţi cred că Giulgiul a fost contaminat în timpul restaurărilor.

În ciuda dezvoltării tehnologice, nimeni nu ştie cum s-a impregnat imaginea trupului de pe Giulgiul din Torino.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel