Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat, într-o intervenţie la România TV, anunţul făcut de către Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump, cel care a spus, într-o emisiune TV din Statele Unite: ”Am multe dezvăluiri. Încă nu ne-am mutat atenția asupra României. Așteptați să ajungem la România”, dând de înțeles că urmează să vorbească despre legăturile lui Joe Biden cu ţara noastră.
"Dacă este ceea ce credem toţi, iar zvonurile care au apărut la Bucureşti în legătură cu o posibilă uriaşă sumă de bani primită de domnul Biden din România, deci dacă lucrurile acestea se vor confirma, atunci scandalul va fi, într-adevăr, enorm. Vom avea o imagine exactă a ceea ce s-a petrecut inclusiv în ţara noastră în ultimii ani. Eu, personal, abia aştept dezvăluirile lui Rudolf Giuliani. Dar să ştiţi că ele pot influenţa inclusiv viitoarele alegeri prezidenţiale din ţara noastră. Oricum, ele ar putea să rescrie o pagină de istorie, nu ştiu, spun la întâmplare... probabil momentul referendumului din 2012, când poporul român a votat într-un fel iar emisarul special american a hotărât altceva", a declarat Bogdan Chirieac.
"Scandalul nu are legătură cu România. Să fim serioşi. Este fix un instrument, aşa cum este şi Ucraina. Este politică la nivel foarte înalt, în Statele Unite, disputa Trump – Biden. Sunt pur şi simplu nişte pietre pe care le aruncă unul în capul celuilalt. Pietrele acelea se pot numi, întâmplător, Ucraina, România, nu vă gândiţi că dezvăluirile lui Giuliani au vreo legătură cu campania din România sau cu orice altceva. Nu, pur şi simplu au descoperit ceva foarte grav despre care noi auzisem doar zvonuri, şi sunt pe cale să le facă publice. Dar acesta este războiul dintre ei, nu are legătură cu noi", a mai afirmat Bogdan Chirieac la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu