Un cetăţean turc este cercetat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al IPJ Giurgiu după ce a fost prins pe A1 Bucureşti-Piteşti la volanul unei autoutilitare în care erau transportate bunuri contrafăcute în valoare de aproximativ 84.000 de lei, scrie Agerpres.
"Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A1, au depistat în trafic, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, în zona de competenţă a judeţului Giurgiu, un cetăţean turc de 34 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară în interiorul căreia au fost identificate mai multe colete. În urma verificărilor în colete au fost găsite 847 de parfumuri, în valoare de aproximativ 84.000 de lei, produse ce poartă numele unor mărci protejate pe teritoriul României, susceptibile a fi contrafăcute", a declarat joi, presei, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu.
Ea a adăugat că bunurile contrafăcute au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News