Giurgiu: Volumul bilingv româno-bulgar 'Poeme la Balcic', dedicat Reginei Maria, a fost prezentat la Salonul Artelor

Un volum liric intitulat 'Poeme la Balcic', dedicat Reginei Maria a României de către poeţi români şi bulgari, a fost prezentat la Salonul Artelor organizat la Giurgiu de către Centrul Cultural Ion Vinea şi Cenaclul Literar Luceafărul. 

Publicitate

Preşedintele Cenaclului Literar Luceafărul, Dunia Plăngeanu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că aceste poeme traduse în română şi bulgară vor fi prezentate şi la Ruse, în Bulgaria, la data de 1 noiembrie, într-un pod cultural al prieteniei româno-bulgare.

'La Salonul Artelor - Octombrie 2019 am lansat un volum de poeme dedicat Reginei Maria, născută la 29 octombrie 1875, în Anglia, principesă de coroană şi a doua regină a României, în calitate de soţie a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României, mama regelui Carol al II-lea. Poeziile au fost scrise atât de autori giurgiuveni cât şi din Ruse, Bulgaria, în limbile română şi bulgară, au fost prezentate la Giurgiu în cadrul Cenaclului Literar Luceafărul şi urmează a fi prezentate şi în data de 1 noiembrie la Ruse, Bulgaria.

Acest volum de poeme scris şi dedicat Reginei Maria a fost completat cu un album de lucrări de artă plastică realizate de artistul plastic giurgiuvean Petra Tănase Şerbănescu, inspirată şi ea de culorile Balcicului atunci când a fost acolo într-o tabără de pictură. Avem în paginile acestuia poeme pe care le-am scris inspirată de superba grădină de la Balcic, dar şi ale unor poeţi bulgari: Nadejda Radeva, Adrian Vasilev şi Anca Staneva pentru că avem o colaborare fructuoasă, un pod spiritual al prieteniei peste Dunăre cu colegii bulgari', a precizat Dunia Pălăngeanu.

La Salonul Artelor -Octombrie 2019 au mai fost vernisate expoziţii ale unor artişti plastici locali cum ar fi Eugenia Ţaga, care a făcut 'o incursiune prin anotimpuri, vegetaţie şi flori, peisajele toamnei fiind realizate în acrilic pe pânză cu accente între cald şi rece', fiind lansate şi volume de proză şi poezie ale unor autori locali, Petronela Toma şi Cornelia Chioseaua.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel