Glasgow Rangers, cu internaţionalul român Ianis Hagi pe banca de rezerve, a învins-o pe rivala Celtic Glasgow cu scorul de 2-0, în optimile de finală ale Cupei Scoţiei la fotbal.
Publicitate
Echipa antrenată de Steven Gerrard, care şi-a asigurat de ceva vreme titlul în Premiership, s-a impus prin golul nord-irlandezului Steven Davis (10) şi autogolul englezului Jonjoe Kenny (34). Celtic a ratat un penalty în min. 79, prin francezul Odsonne Edouard.
În sferturile de finală, Rangers, care a cucerit ultima oară trofeul în 2009, o va înfrunta pe St. Johnstone FC, în dat de 24 aprilie. Acesta a fost al treilea derby Old Firm pe care îl câştigă Rangers în acest sezon, după ce s-a impus cu 2-0 în deplasare, pe 17 octombrie şi cu 1-0 acasă pe 2 ianuarie.
O a treia confruntare, tot în campionat, a avut loc pe 21 martie, pe terenul lui Celtic şi s-a încheiat nedecisă, 1-1. Al cincilea Old Firm din acest sezon va avea loc pe 2 mai, pe Ibrox Park, în play-off-ul campionatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu