Realizatorul emisiunii "Sinteza Zilei", Mihai Gâdea, va participa la summitul Global Media, acolo unde a fost invitat ca speaker principal, şi care se desfăşoară în aceste zile în capitala Angliei.
Anunţul a fost făcut în ediţia de miercuri seară, la "Ediţia specială", din studioul CNN de la Londra.
"Cu toată modestia spun, e o şansă foarte mare pentru mine şi o responsabilitate foarte mare să fiu primul român care este invitat ca speaker principal la Global Media Summit, ce are loc în aceste zile la Londra", a afirmat Mihai Gâdea.
Jurnalistul a precizat că va vorbi despre fosta familie prezidențială și despre "şefa antimafia care era mafia în persoană". "Am să le povestesc că nu e vorba doar de un post de televiziune care, cu sacrificii uriaşe, a rezistat în faţa unui regim ca acesta", a precizat Mihai Gâdea, amintind de presiunile exercitate Mihai Gâdea a mai spus că joi va vorbi şi despre oamenii excepţionali din România, în termenii cei mai frumoşi cu putinţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu