Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a reacționat, miercuri, la adresa preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, care doreşte să schimbe numele Golfului Mexic în ”Golful Americii”.
Astfel, preşedinta Mexicului a propus ca Statele Unite să fie redenumite ”America Mexicană”, notează AFP.
”Evident, Golful Mexic este un nume recunoscut de Naţiunile Unite, de ce să nu se numească (Statele Unite) America Mexicană, asta sună bine, nu?”, a glumit preşedinta mexicană în cursul conferinţei de presă obişnuite.
”El a vorbit despre nume, şi noi vorbim despre nume”, a adăugat ea, în faţa unei hărţi a lumii datând din secolul al XVII-lea pe care o bună parte din regiunea nord-americană apare sub numele America Mexicană.
Claudia Sheinbaum a repetat, însă, că va întreţine ”o relaţie bună cu preşedintele Trump”, bazându-se ”pe relaţia bună pe care Trump a avut-o cu preşedintele (Andrés Manuel) Lopez Obrador' (2018-2024). Mexicul este primul partener comercial al Statelor Unite.
”Vom schimba numele Golfului Mexic în Golful Americii, care sună frumos”, a declarat Trump marţi, cu mai puţin de două săptămâni înainte de învestirea sa.
”Iar Mexicul trebuie să înceteze să mai lase milioane de oameni să intre în ţara noastră”, a adăugat el în timpul unei conferinţe de presă provocatoare în cadrul căreia a repetat ambiţiile de a anexa Canalul Panama şi Groenlanda.
Donald Trump a mai afirmat că Mexicul este condus de carteluri ale drogurilor, la care Claudia Sheinbaum a răspuns că ţara sa este ”guvernată de popor”. Preşedintele ales a ameninţat că va impune tarife de 25% la importurile mexicane, dacă Mexicul nu opreşte intrarea migranţilor ilegali şi a drogurilor în ţara sa. El a anunţat, de asemenea, că va clasifica cartelurile mexicane drept grupuri teroriste.
Donald Trump a luat deja în considerare această măsură în timpul mandatului său anterior (2017-2021), punând-o în cele din urmă în aşteptare la cererea preşedintelui mexican de atunci, Andrés Manuel Lopez Obrador, care a acceptat să coopereze în chestiuni de securitate, însă a respins o eventuală prezenţă militară americană pe teritoriul său. Claudia Sheinbaum respinge şi astăzi această măsură și invocă acelaşi argument ca şi Lopez Obrador, mai scrie AFP, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci