Gnohere a primit o nouă promisiune de mărire a salariului. George Becali a dezvăluit care este condiția.
Gnohere are mult de furcă dacă vrea să câștige mai mulți bani la FCSB. Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat că este dispus să îi mărească salariul atacantului doar dacă sclăbește. Mai exact, pentru fiecare kilogram în minus va primi 10.000 de euro.
"Pentru treaba asta, Gnohere nu va mai fi vândut niciodată de la Steaua. Va avea (n.r. - o mărire de salariu). I-am transmis că 10.000 de euro pentru fiecare kil în minus. I-am transmis prin MM. Dacă-l pune înapoi, dă banul înapoi", a declarat Becali, la Digi Sport.
Gnohere are 30 de ani și a primit până acum o ofertă de 1,5 milioane de euro, însă finanțatorul echipei nu l-a lăsat să plece pentru că nu avea opțiuni pentru formula de atac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu