Tânărul Rareș Prisacariu a impresionat prin calitățile sale actoricești juriul de la Românii au Talent și o țară întreagă.
Tânărul Rareș Prisacariu din Botoșani este primul câștigător al unui Golden Buzz la noul sezon al emisiunii Românii au Talent. Copilul în vârstă de doar 7 ani a uimit publicul cu aptitudinile sale actoricești, conform Botoșăneanul.
„Am venit cu gândurile lui Vlad Țepeș și aș vrea ca prin glasul meu să ajungă gândurile lui și la dumneavoastră“, a începutul micuțul Rareș.
„A trebuit să vină un copil să îi aducă cu picioarele pe pământ pe toți patrioții de ocazie. Vă spun cu mândrie că Rareș este președintele țării Românii au Talent“, a spus Pavel Bartoș.
Butonul de Golden Buzz a fost apăsat de Smiley și Pavel Bartoș.
„Este un monolog al naibii de actual, mă bucur că sunt copii care te-au văzut în seara asta, încă 50-100 ca tine și suntem pe drumul cel bun, ca nație“, a spus Mihai Bobonete.
„Îi felicit pe cei care ți-au pus aceste valori ca puncte de reper. Mi se pare surprinzător din punct de vedere actoricesc faptul că tu poți să stai acolo, la 7 ani, să faci acele pauze, fără să fii deloc descoperit, să îți ții gândurile privindu-ne pe noi patru, oameni în toată firea. Important e să luptăm în continuare și să ne raportăm la aceleași valori de care ne vorbește și Vlad Țepeș“, a completat și Dragoș Bucur.
„Ești un copil foarte special, foarte hotărât, ai dominat scena de când ai intrat, ai făcut o sală întreagă să tacă și să te asculte, ne-ai făcut atenți la textul tău. Viitorul sună bine, de la un copil pleacă totul, de la tine pleacă totul“, a spus Andra.
„Și eu cred că tu ai ceva al tău pus deoparte. Discursul e actual. Drept pentru care mi se pare important că tu ai venit aici să ne arăți că în tine e un talent“, a adăugat și Andi Moisescu.
După secunde bune în care a rămas blocat de faptul că a primit Gold Buzz, primul gest al lui Rareș a fost să își facă o cruce.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News