Google, decizie radicală. De ce închide serviciul de știri

Google a anunțat că va închide serviciul de știri. 

Se întâmplă în Spania, acolo unde noua legislație prevede că editorii de presă pot solicita bani de la motoarele de căutare care le folosesc conținutul, scrie Reuters. 

Ministerul Culturii din Spania a transmis un comunicat de presă în care precizează că accesul la informație pe Internet rămâne garantat. Chiar dacă a fost suspendat serviciul Google News, utilizatorul poate să acceseze site-urile mass-media, fie direct, fie prin indexarea lor pe motorul de căutare. 

Decizia spaniolă, supranumită "taxa Google", deși vizează toate motoarele de căutare ce au opțiunea News, a fost adoptată la sfârșitul lunii octombrie și intră în vigoare la începutul anului viitor. 

"În mod trist, ca o consecinţă a unei noi legi spaniole, va trebui să închidem în curând Google News în Spania", a declarat Richard Gingras, directorul Google News. El a precizat că noua legislație obligă Google News să plătească orice publicație spaniolă, chiar dacă motorul de căutare nu câștigă bani, neavând reclame. Prin urmare, din 16 decembrie, Google News se închide în Spania. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel