Google Doodle: Prima zi de școală 10 septembrie

elev
elev

Google Doodle: Google celebrează prima zi de școală cu un Doodle special pentru luni, 10 septembrie.

Google Doodle este reprezentat de niște cărți foarte vesele, creioane, un glob pământesc și un calculator.

Aproximativ 2,9 milioane de elevi încep luni şcoala în întreaga ţară. Anul şcolar are 34 de săptămână şi se va încheia în 14 iunie 2019, după 168 de zile lucrătoare.

(w670)

Festivităţile de deschidere a anului şcolar au fost programate pentru ora 09.00. Există și unităţi care au chemat elevii şi părinţii la ora 10.00 sau la ora 11.00.

Unde vor merge Iohannis și Popa

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, la ora 11.00, la festivitatea organizată la Colegiul Naţional "Horea, Cloşca şi Crişan" din Alba Iulia, una dintre instituţiile de tradiţie din oraşul reprezentativ în anul Centenarului.

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, va fi, la ora ora 9:00, la ceremonia de deschidere a noului an şcolar la Colegiul Naţional „Octavian Goga" din Miercurea Ciuc, iar la ora 11.00, la Şcoala Gimnazială „Márton Áron" din Sândominic (comuna Sândominic).

Elevii vor merge la cursuri 168 de zile lucrătoare. Structura anului şcolar arată că vor fi 34 de săptămâni de cursuri, organizate în două semestre.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a aprobat prin ordin, structura anului şcolar 2018-2019. Potrivit documentului, cursurile noului an şcolar încep luni, 10 septembrie și însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni). Structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 - 14 iunie 2019).

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019), vacanţă intersemestrială (2 - 10 februarie 2019), vacanţa de primăvară (20 aprilie - 5 mai 2019) şi vacanţa de vară (15 iunie - 15 septembrie 2019). Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Programul naţional „Şcoala altfel" are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 - 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Desfășurarea programului „Şcoala altfel" nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.

Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie - Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie - Ziua învățătorului, în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucrătoare.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei și al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare. Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situații obiective de urgență (intemperii, epidemii, calamități naturale) nu se poate realiza în perioada vacanțelor școlare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel