Google este în centrul mai mutlor investigaţii antitrust ale guvernului american, care încearcă să determine dacă gigantul căutărilor pe internet abuzează de poziţia dominantă pe piaţa publicităţii online pentru a-şi zdrobi concurenţii.
Procurorii din cel puţin trei state americane au început anchete privind operaţiunile Google, a declarat o sursă apropiată situaţiei, scrie Mediafax.
Persoana a refuzat să dea detalii, dar a arătat că procurorii generali din California, Ohio şi New York sunt în primele etape ale anchetelor.
Surse apropiate investigaţiilor au oferit informaţii similare şi ziarului Financial Times.
Totodată, Wall Street Journal scrie că Google urmează să primească "echivalentul civil al unei citaţii" de la Federal Trade Commission (FTC) în cadrul unei investigaţii privind operaţiunile companiei din domeniul căutărilor pe internet.
Compania, care domină piaţa americană şi cea globală în privinţa căutărilor pe internet şi publicităţii prin acest canal, a fost acuzată în repetate rânduri de competitori că îşi favorizează propriile servicii în rezultatele căutărilor, în defavoarea celor oferite de rivali.
Reprezentanţii Google şi cei ai FTC au refuzat să comenteze informaţiile.
Procurorii generali din California şi New York au refuzat de asemenea să facă declaraţii, în timp ce procurorul general al statului Ohio nu a fost disponibil pentru comentarii.
Autorităţile antitrust din SUA sunt îngrijorate de ceva timp de dominaţia Google asupra industriei căutărilor pe internet. Totodată, compania este anchetată în Europa de Comisia Europeană din noiembrie anul trecut.
Guvernele din America şi Europa au primit numeroase reclamaţii privind activităţile Google, majoritatea din partea rivalilor companiei.
Între timp, acţiunile companiei au intrat pe un trend descendent abrupt. După ce a început anul uşor peste 600 de dolari pe acţiune, Google a coborât sub nivelul de 500 de dolari şi a închis joi pe Nasdaq la 480,2 dolari pe acţiune.
Compania a depăşit cu bine în trecut mai multe investigaţii antitrust, ieşind în 2008 dintr-un acord pe căutări online cu Yahoo! după ce Departamentul Justiţiei din SUA a sugerat că va contesta înţelegerea.
În plus, un judecător din New York a hotărât că acordurile încheiate de companie cu mai mulţi publisheri pentru a crea o bibliotecă digitală uriaşă sunt ilegale, parţial pentru că Google ar obţine drepturile asupra unor cărţi aflate sub copyright ai căror autori nu pot fi găsiţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu