Google interzice Huawei accesul la Android

Războiul Microsoft-Google, arbitrat de Comisia Europeană
Războiul Microsoft-Google, arbitrat de Comisia Europeană

Compania americană Google a restricţionat accesul dispozitivelor Huawei la unele actualizări ale sistemului de operare Android, în urma măsurilor luate de preşedintele american Donald Trump împotriva companiei chineze, relatează BBC.

Publicitate

Potrivit noii reglementări, utilizatorii noilor modele Huawei nu vor mai avea acces la unele aplicaţii din Google Apps. 

Decizia companiei Google vine după ce Administraţia de la Washington a adăugat Huawei pe lista întreprinderilor cu care companiile americane nu pot avea contact economic fără o licenţă. Reprezentanţii Google au transmis, prin intermediul unui comunicat, că „se conformează legii şi revizuieşte implicaţiile” posibile.

Compania Huawei nu a comentat momentan decizia luată de Google.
 

Huawei, fără actualizări de securitate de la Google 

 

De asemenea, dispozitivele Huawei nu vor mai beneficia de actualizările de securitate ale Google şi de suport tehnic. Printre aplicaţiile care nu vor mai putea fi accesate de utilizatorii Huawei se numără YouTube şi Google Hărţi, mai informează Mediafax. 

„Huawei va putea folosi doar versiunea publică de Android şi nu va putea primi acces la aplicaţiile patentate şi la serviciile Google”, a declarat o sursă din cadrul companiei, citată de Reuters.

Decizia Administraţiei preşedintelui Donald Trump în ceea ce priveşte Huawei presupune anumite restricţii care vor îngreuna colaborările companiei chineze cu parteneri americani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel