Cu toții ne întrebăm mai bine de un an când se va termina această pandemie și când va reveni lumea la normal, mai ales din punct de vedere al business-urilor.
Dar dacă este să ne luăm după ceea ce prezic cei de la Google, se pare că normalul de după pandemie va avea puține lucruri în comun cu normalul cu care ne obișnuiserăm până în prezent, deoarece această criză mondială a cauzat deja o serie de schimbări care se pare că vor deveni permanente. Hai să vedem despre ce este vorba și cum ne putem adapta pentru a putea construi în continuare business-uri puternice.
Noi, competitorii noștri și cu siguranță și tu, în calitate de patron sau antreprenor, ne-am schimbat modul de a face afaceri de când infecția cu COVID-19 izbucnită în Wuhan s-a transformat într-o pandemie. Iar dacă ne ghidăm după un raport recent emis de Google, se pare că trebuie să ne obișnuim cu modul actual de a ne conduce afacerile pentru că lumea nu se va mai întoarce niciodată la ceea ce a fost.
În rândul schimbărilor permanente cu care ar fi trebuit să ne obișnuim deja pe parcursul anului trecut, Google enumeră următoarele patru chestiuni:
- utilizarea metodelor de urmărire în timp real a comportamentului consumatorilor pentru a da un răspuns cât mai rapid nevoilor lor;
- organizarea în mediul virtual a evenimentelor pe care până acum le țineam în grup;
- lucrul de acasă;
- punerea la dispoziția clienților a unor metode cât mai convenabile de a face cumpărături online.
Conform celor de la Google, toți patronii și antreprenorii din toate sectoarele au trebuit să regândească modul de administrare a afacerilor lor și chiar și atunci când această pandemie nu va mai fi nimic mai mult decât o amintire dureroasă, practicile orientate către client pe care le folosim în prezent nu le vom putea da uitării.
Doar pentru că am pus pe pauză viața cu care ne obișnuisem deja, asta nu înseamnă că în timpul pandemiei nu am mai făcut cumpărături. Ba mai mult, în ciuda acestei situații de criză mondială, unii dintre noi s-au axat pe cumpărături mai mult ca înainte deoarece achiziția unor lucruri noi dă oricui o oarecare senzație de normalitate.
Dar chiar dacă s-au cumpărat multe lucruri și în timpul pandemiei, obiceiurile consumatorilor s-au schimbat într-un ritm alert, iar business-urile au fost nevoite să se adapteze cu viteză la cerere. Astfel, cei care au știut cum să colecteze date și informații în legătură cu nevoile clienților și potențialilor lor clienți au reușit să supraviețuiască și chiar să obțină profituri mai mari în comparație cu perioadele anterioare pandemiei. În schimb, ceilalți s-au confruntat cu un continuu regres.
În ziua de azi, aproape că nu mai există cumpărător care să achiziționeze un bun înainte să caute pe Google despre lucrul respectiv.
Mai ales când este vorba de ceva important, sau destul de scump, consumatorii de pretutindeni nu se mai înghesuie să cumpere înainte de a căuta pe Google care magazin vinde cel mai ieftin și în primul rând unde există obiectul respectiv în stoc și unde nu. În Statele Unite ale Americii de exemplu, căutările de genul cine are în stoc… au crescut cu 8000% pe parcursul anului trecut, când pandemia și-a intrat în rol.
Tot de la Google am aflat că alte căutări frecvente pe internet conțin expresiile: "poți să congelezi…?" sau "livrare la domiciliu". Pe englezi în mod special se pare că îi interesează cum și mai ales ce fel de alimente se pot păstra proaspete și savuroase la congelator, iar francezilor, mai nou, le place să mănânce acasă.
Economiile s-au transformat într-un obicei pentru toată lumea, indiferent de veniturile generate.
Pe măsură ce pandemia a început să ne afecteze modul de lucru și implicit veniturile pe care le generăm, tot mai mulți oameni și-au regândit modul de distribuție a banilor câștigați. Acest lucru a avut o influență puternică în special asupra comercializării lucrurilor care nu sunt considerate de strict necesar deoarece s-au înregistrat scăderi masive în vânzarea hainelor, a bijuteriilor și bineînțeles, a pachetelor turistice.
Conform statisticilor, venitul a aproximativ 71% din cetățenii statelor membre ale grupului G7 a scăzut sau va scădea în perioada imediat următoare din cauza pandemiei de coronavirus. Din cauza acestei situații, cel mai mult au avut de suferit veniturile italienilor deoarece aproximativ 85% din populație a încasat mai puțini bani anul trecut în comparație cu anul 2019, iar pe locul doi s-au clasat Statele Unite ale Americii și Canada unde procentul celor care au fost plătiți mai prost a fost de 75%.
Pentru a atenua impactul acestor scăderi de venit, 29% din persoanele afectate au spus că vor face mai multe economii, iar 27% au spus că vor cheltui mai puțin pe lucrurile care nu sunt cu adevărat esențiale.
Indiferent de situație, oamenii întotdeauna găsesc alternative.
Comportamentul consumatorilor în timpul pandemiei ne-a demonstrat că omul se poate adapta la orice situație încercând în permanență să găsească alternative viabile atunci când nu mai are acces la ceva cu care s-a obișnuit. De exemplu, atunci când s-au închis școlile, căutările pe Google conținând expresia online learning au crescut cu 400%, iar când s-au închis sălile de fitness expresia fitenss apps a fost căutată cu 200% mai mult decât înainte.
De asemenea, pentru că omul este o ființă socială, utilizatorii internetului au mai căutat în această perioadă greu încercată și expresii precum: with friends online cu 300% mai mult decât înainte sau watch party cu 400% mai mult ca înainte.
În răspuns la toate practicile discutate mai sus, brandurile au creat sisteme de urmărire în timp real care să le ajute să strângă date și informații legate de comportamentul clienților și potențialilor lor clienți pentru a se putea adapta noii cereri. Și cu cât au acționat mai rapid și au colectat mai eficient informațiile dorite, cu atât au reușit să vândă mai bine.
Pandemia de COVID-19 i-a forțat pe toți organizatorii de evenimente să-și anuleze toate planurile făcute în mediul real și să-și îndrepte atenția asupra uneltelor oferite de mediul virtual. Și cu toate că nu toți ne-am obișnuit încă să bem un pahar de vin sau șampanie în fața calculatorului, Google prezice că deși evenimentele față în față se vor putea organiza la un moment dat din nou, ele vor fi diferite față de cele cu care ne-am obișnuit deja până acum.
Odată ce atât de multe persoane au gustat din avantajele oferite de evenimentele online și au apreciat experiența, evenimentele reale vor trebui de acum înainte organizate într-un mod mult mai creativ și atrăgător ca până acum pentru a atrage amatori.
Chiar dacă un setting 100% digital nu este potrivit chiar pentru orice tip de eveniment, și după sfârșitul pandemiei organizatorii de evenimente vor trebui să se gândească la metode de a da o posibilitate de participare prin intermediul terminalelor conectate la internet și celor care vor să se distreze împreună cu toată lumea, dar să se bucure în același timp și de confortul propriei locuințe.
Dacă ne gândim bine, conceptul evenimentelor virtuale nu a luat naștere în timpul pandemiei, ci cu mult înaintea declanșării acesteia, doar că nimeni nu i-a dat un nume și atenția cuvenită. De exemplu, în cazul marilor show-uri de modă din întreaga lume, organizatorii obișnuiau să transmită live, pe internet, întregul eveniment de cel puțin 10 ani încoace. Iar aceste show-uri de modă nu sunt decât un singur exemplu dintr-o listă ce poate continua la nesfârșit.
Dacă ne luăm după prezicerile celor de la Google, ar trebuie să ne obișnuim cât mai curâd cu lucrul de acasă dacă nu am făcut-o deja pentru că această practică va deveni din ce în ce mai comună. Trendul a fost lansat cu mult înainte de instalarea pandemiei de COVID-19, iar posibilitatea de infecție cu coronavirus la muncă nu a reprezentat decât un motiv în plus pentru popularizarea sa.
Inițial, principalul motiv pentru care oamenii de pretutindeni au început să-și dorească din ce în ce mai mult să muncească de acasă este posibilitatea de a petrece mai mult timp cu familia. Conform anchetelor, se pare că majoritatea salariaților își doresc să reducă și timpul dedicat deplasării de acasă la serviciu și înapoi și să-l folosească în schimb pentru lucruri care le aduc plăcere.
De aceea, specialiștii de la Google spun că predilecția oamenilor pentru lucrul de acasă va fi aceeași și după încheierea pandemiei și din acest motiv, companiile vor fi nevoite să caute în continuare noi metode de a-și schimba modalitatea de lucru și de a permite salariaților lor să lucreze de acasă.
În timpul pandemiei, vânzările online din multe sectoare au atins recorduri de neimaginat în perioada anterioară acestei crize mondiale. Chiar și cei care nu au mai făcut niciodată în viața lor cumpărături online, acum, de când infecția cu coronavirus s-a transformat într-un real pericol, au descoperit treptat ce înseamnă să faci cumpărături pe internet.
De asemenea, Google ne mai informează că în prezent a crescut semnificativ și numărul de conversii online ale unor companii care comercializează bunuri ce în trecut majoritatea oamenilor le cumpăra doar după ce le vedea și le verifica în realitate. S-au cumpărat și se vor cumpăra întotdeauna cărți, haine și alimente online. Dar până în anul 2020 achiziția unui automobil de pe internet era pur și simplu un subiect de domeniul fantasticului.
Din numărul total de mașini vândute la nivel mondial în anul 2018, doar 1% din automobile au fost cumpărate prin intermediul internetului. În schimb, doi ani mai târziu, în anul 2020, numărul de automobile vândute online din totalul celor achiziționate în toată lumea a atins un procent de 10%.
De asemenea, și comercianții de materiale de construcții au observat o schimbare radicală în atitudinea clienților lor. Mulți din cei care și-au renovat casa anul trecut sau chiar au ridicat construcții noi s-au mulțumit cu fotografiile de pe internet în alegerea unor materiale de construcții precum lemnul, cărămida sau plăcile BCA, dar și a finisajelor ca de exemplu: gresia, faianța, marmura sau travertinul.
Și pentru că în general, în toate aceste domenii, nu au existat probleme care să-i facă pe cumpărători să-și regrete alegerea de a cumpăra online, Google, dar și noi, echipa Oblyo, tindem să credem că și în continuare numărul persoanelor care își fac cumpărăturile pe internet va fi în continuă creștere.
Ca o scurtă recapitulare a lucrurilor discutate în acest articol, reenumerăm schimbările sesizate de specialiștii Google bazate pe interogările făcute de utilizatorii motorului de căutare:
- din ce în ce mai multe companii au dezvoltat sisteme de urmărire în timp real a comportamentului clienților și potențialilor lor clienți pentru a răspunde cât mai rapid cererilor lor și a fi mereu cu un pas înaintea competiției;
- evenimentele organizate în mediul virtual au luat din ce în ce mai multă amploare, iar popularitatea lor nu va dispărea nici odată cu sfârșitul pandemiei de COVID-19;
- munca de acasă a angajaților s-ar putea să devină o normalitate pentru majoritatea companiilor în care prezența fizică nu face o diferență în desfășurarea sarcinilor de lucru;
- deoarece din ce în ce mai mulți consumatori s-au convins deja că pot cumpăra aproape orice fel de bun și de pe internet, e-commerce-ul va cunoaște o dezvoltare accelerată și în următorii ani, indiferent de modul în care va evolua pandemia de coronavirus.
Nu ne putem exprima în legătură cu caracterul acestor schimbări sesizate de Google, catalogându-le drept pozitive sau negative, ci tot ce putem spune este faptul că am pășit pe nesimțite într-o nouă eră în care, în calitate de antreprenori, trebuie să ne adaptăm și să găsim cele mai eficiente metode de a ne satisface clienții dacă vrem să construim afaceri de succes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu