Rețeaua socială Parler a fost eliminată de către Google de pe platforma sa de descărcare.
Google a anunţat vineri că a eliminat de pe platforma sa de descărcare a aplicaţiilor reţeaua socială Parler, transmite Agerpres. Parler este populară printre cei mai înverşunaţi susţinători ai preşedintelui republican Donald Trump, din cauza prezenţei mesajelor care incită la violenţă, informează AFP.
Grupul solicită ca toate aplicaţiile disponibile în Google Play Store să implementeze o politică de "moderare robustă pentru conţinut extrem" dacă găzduiesc şi difuzează mesaje ale utilizatorilor.
"Ştim că mesaje care incită la violenţă în curs în Statele Unite continuă să fie difuzate pe Parler. Având în vedere această ameninţare continuă şi imediată pentru siguranţa publică, suspendăm disponibilitatea aplicaţiei în magazinul online Google până când (Parler) rezolvă aceste probleme", a adăugat Google.
Mesajele de sprijin pentru insurgenţii care au pătruns miercuri în clădirea Capitoliului au proliferat după aceste eveniment pe această aplicaţie care a câştigat numeroşi adepţi în ultimele luni. Decizia Google face acum ca accesul la această platformă să fie mai complicat pentru proprietarii de dispozitive care rulează sistemul de operare Android.
Conform informaţiilor apărute în mass-media americane, Apple a dat vineri aplicaţiei Parler 24 de ore pentru a pune în aplicare o politică de moderare înainte de a o suspenda din propriul magazin online, App Store.
Reţeaua socială Parler nu mai este ca la începuturile sale apanajul unor grupări extremiste şi atrage acum voci conservatoare mai tradiţionale, inclusiv congresmeni republicani. La fel ca alte platforme alternative, Parler reglementează mai puţin decât principalele reţele sociale dezinformarea şi discursul de incitare la ură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu