Pe data de 4 decembrie 1989, cu mai puțin de două săptămâni înainte de izbucnirea Revoluției, Nicolae Ceaușescu și liderul sovietic Nicolae Gorbaciov aveau o ultimă întâlnire la Moscova.
În cadrul întrevederii bilaterale Gorbaciov a rostit celebrele cuvinte ”veți mai trăi până pe 9 ianuarie”, răstălmăcite și scoase din context de către cei seduși de teorii conspiraționiste.
Dar, până să ajungem la momentul întâlnirii, să aruncăm un ochi asupra peisajului politic de acum trei decenii. Situația în blocul comunist în 1989 era dramatică. Confruntați cu o criză economică, socială și ideologică la care se adăugau schimbările radicale pe linie politică de la Moscova, elitele regimurilor din statele comuniste și-au pierdut încrederea în sistem și în ideologie, fapt ce a condus spre o lipsă de motivație. Deschiderea granițelor și căderea Zidului Berlinului, la 9 noiembrie 1989, au marcat sfârșitul Războiului Rece dintre statele comuniste și Occident, deschizând o breșă ce va fi speculată prin proteste de amploare care au condus spre prăbușirea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est.
Procesele inițiate de noul secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, au complicat și mai mult situația țărilor comuniste din Europa de Est, aflate deja într-o criză profundă. Politica prin care Mihai Gorbaciov a urmărit reformarea și reorganizarea sistemului, ceea ce numim ,,perestroika” şi „glasnosti” (n.a. în traducere „reformă” și „deschidere”), inițiată în U.R.S.S., nu avea cum să nu afecteze și celelalte state sovietice, dar și sateliții U.R.S.S.-ului, cum este cazul României. Gorbaciov era conștient de criza prin care trecea U.R.S.S. și întregul bloc comunist. El a încercat să salveze prin reformă sistemul și să ofere socialismului forme noi de organizare, paradoxal, prin revenirea la valorile marxist-leniniste ale bolșevismului. Noul secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice nu a urmărit în niciun moment căderea blocului sovietic, deși politicile sale au grăbit prăbușirea colosului sovietic cu picioare de lut.
Liderii comuniști cei mai conservatori din blocul răsăritean au înțeles că perestroika va duce la prăbușirea comunismului. Bineînțeles, printre ei, și bătrânul stalinist Nicolae Ceaușescu care i s-a opus lui Gorbaciov. Ca răspuns Ceaușescu a izolat și mai mult România, un stat aruncat deja în întuneric, frig, foame și în care deasupra mizeriei care înconjura viața de zi cu zi domnea frica implementată de Securitate, brațul înarmat al regimului ceaușist. Rupt de realitate, dictatorul român a jucat cartea naționalismului, a ”agenturilor străine” - nevoia unui dușman din exterior care urmărește destrămarea țării și distrugerea ”cuceririlor socialiste”.
În contextul celor menționate mai sus și a informării liderilor comuniști de către Gorbaciov cu privire la cele discutate cu George Bush la Malta, liderul sovietic i-a chemat la Moscova pe liderii Tratatului de la Varșovia. A fost ultima întâlnire dintre Ceaușescu și Gorbaciov, ea având loc pe 4 decembrie 1989.
Apostolii teoriilor conspiraționiste și implicit cei ai loviturii de stat au pus după Revoluție un accent important pe o replică dată de Gorbaciov, replică care ar fi premonitoare pentru evenimentele ce aveau să aibă loc în decembrie 1989 în România. Dar, așa cum vom vedea, e doar unul din multele mituri despre Revoluție care nu face decât să continue teza și propaganda toxică a Securității. O moștenire a Securității care din păcate își întinde nocivitatea și la trei decenii de la Revoluție.
Așadar, pe 4 decembrie 1989, Mihail Gorbaciov și Nicolae Ceaușescu au avut o întrevedere la care au participat și cei doi premieri - Nikolai Rîjkov, din partea U.R.S.S. și Constantin Dăscălescu, premierul de atunci al Republicii Socialiste România. Ceaușescu a solicitat organizarea uni conferințe a partidelor comuniste care ar fi trebuit să dea un semnal puternic cu privire la continuitatea comunismului. Să nu uităm că în momentul ultimei întâlniri dintre Gorbaciov și Ceaușescu, schimbări majore deja începuseră în spatele Cortinei de Fier. Un alt aspect al discuției dintre cei doi a fost reprezentat de relațiile economice dintre U.R.S.S. și Republica Socialistă România. Partea română și-a arătat nemulțumirea față de livrările de gaz sovietic.
În acest context, în timpul discuției, premierul Dăscălescu l-a invitat pe premierul sovietic Rîjkov la București, unde ar fi trebuit abordate problemele economie. Rîjkov l-a refuzat, precizându-i lui Dăscălescu că se vor întâlni pe 9 ianuarie 1990 la Sofia în cadrul C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc). La insistențele lui Dăscălescu, care dorea o întrevedere bilaterală, Gorbaciov a intervenit și a rostit celebra frază: „Veți mai trăi până pe 9 ianuarie”. Liderul sovietic a continuat și a întrebat „Totuşi, ce probleme vă preocupă, ce vă îngrijorează?” discuția referindu-se strict la partea economică și la livrarea gazelor naturale. Așa cum avea să precizeze și Ceaușescu ulterior replicii lui Gorbaciov, „problema gazelor nu este una de perspectivă, ci este legată de situaţia de acum”.
Stenogramele dovedesc fără putință de tăgadă că replica lui Gorbaciov nu doar că nu a fost un avertisment către Ceaușescu, dar nici măcar nu i-a fost adresată lui.
După ce Gorbaciov spune că vizita lui Rîjkov în România nu va putea avea loc în luna ianuarie din cauza programului încărcat al Partidului Comunist sovietic, cei doi premieri decid să stabilească ulterior detaliile unei vizite în luna februarie a anului 1990.
Cuvintele lui Gorbaciov au fost interpretate ca un avertisment și o devoalare a planurilor sovieticilor pentru îndepărtarea lui Nicolae Ceaușescu. Un fals de la un capăt la celălalt.
Iată cum o minciună repetată la nesfârșit, devine adevăr și servește teoriei propagandistice a Securității cu privire la Revoluția din 1989.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu