Gorghiu îl atacă pe Ponta după demisia lui Tsipras

Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, susține că demisia Guvernului Tsipras reprezintă o nouă problemă pentru Atena. Liderul liberal consideră că lecția grecească demonstrează că populismul poate prăbuși o țară și spune că premierul Victor Ponta acționează după această rețetă.

"Demisia guvernului Tsipras de la Atena reprezintă o nouă problemă pentru o țară aflată de multă vreme într-o situație foarte dificilă. Inclusiv din acest motiv prudența și responsabilitatea rămân în continuare esențiale pentru România. Cel mai important lucru este să nu ne facem rău cu mâna noastră, intrând - prin cheltuieli nesăbuite - în deficite bugetare de genul celor care au dus Grecia aproape de faliment", a scris Alina Gorghiu, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Co-președintele PNL a transmis că nu poate accepta "cinismul lui Victor Ponta de a planta bombe cu ceas, setate să explodeze în economie după ce acesta nu va mai fi premier".

"Lecția grecească e aceea că populismul poate prăbuși o țară, iar premierul Ponta acționează exact după această rețetă a iluziilor vândute oamenilor", a conchis liderul liberal.

Premierul grec Alexis Tsipras a anunțat, joi seară, că își dă demisia de la conducerea Guvernului și a cerut organizarea de alegeri anticipate.

Vezi și: Șoc în Grecia după demisia lui Tsipras! Ce se întâmplă cu Syriza

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel