Gorghiu: Vom vedea un grup parlamentar nou

Senatorul PNL Alina Gorghiu susține că din toamnă va apărea un nou grup parlamentar, alcătuit din "nemulțumiții" din PSD și ALDE, în care este posibil să se regăsească și Victor Ponta.

"Din toamnă am convingerea că vom vedea un grup parlamentar nou. Nu știu dacă va face parte și domnul Ponta din el sau nu, dar cu siguranță sunt destui nemulțumiți în PSD și ALDE care vor reuși să se regrupeze în acest grup parlamentar nou. (...) Forța domnului Ponta s-a văzut la moțiunea de cenzură, adică nu a reușit să facă mare brânză nici atunci, nu cred că va face mare brânză nici în viitor. Însă, categoric, nu plecarea lui Ponta va distruge PSD, se descurcă magistral domnul Dragnea", a declarat joi Alina Gorghiu, într-o conferință la Timișoara, răspunzând astfel la o întrebare privind plecarea lui Victor Ponta la un alt partid.

Fostul premier Victor Ponta a anunțat joi că din septembrie va face politică într-un partid nou, altul decât cele aflate acum în Parlament.

"Nu am fost niciodată în alt partid cu excepția PSD. După 15 ani de activitate am fost exclus pentru că l-am apărat pe Sorin Grindeanu (care era în PSD din 1996) împotriva lui Liviu Dragnea (care a venit de la PD)!!! Acum sunt independent, dar cu siguranță din septembrie voi face politică într-un partid nou (sub nicio formă în vreunul din cele aflate acum în Parlament)!", a scris Victor Ponta într-un comentariu pe pagina lui de Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel