Majoritatea şcolilor şi grădiniţelor din localităţile afectate de cutremur prezintă fisuri la nivelul tencuielii şi tavanului, în județul Gorj.
Comisiile mixte stabilite pentru evaluarea stării tehnice a imobilelor şi evaluarea gradului de afectare a structurii de rezistenţă au continuat şi vineri analizarea clădirilor din învăţământ din municipiul Târgu Jiu şi localităţile în care cutremurele s-au resimţit mai puternic, constatând că majoritatea prezintă fisuri la nivelul tencuielii şi al tavanului, pentru multe dintre ele fiind recomandată extinderea inspecţiei.
Potrivit unui raport transmis de prefectul judeţului Gorj, Cristina Cilibiu, vineri au fost verificate clădirile cu destinaţie unitate de învăţământ din municipiul Târgu Jiu, oraşul Tismana, comunele Stăneşti, Runcu şi o parte din Arcani. Joi au fost controlate cele din Arcani, Runcu, Tismana.
Astfel, cele mai multe unităţi prezintă fisuri la nivelul tencuielii şi al tavanului, fiind recomandată inspecţia extinsă a clădirilor.
La Grădiniţa cu Program Prelungit din Preaja au fost constatate fisuri pe pereţii interiori pe verticală, fiind restricţionat accesul în zona muzeului şi a sălii de spectacole din incintă.
La Liceul Tehnologic din Tismana este necesară o expertiză tehnică şi a fost interzisă utilizarea pe latura de nord la etajul clădirii, iar la Şcoala Gimnazială din Celei, la fel, cu interzicerea utilizării clădirii pe latura stângă până la grinda suspendată.
În comunele Arcani şi Runcu, cele mai afectate de seisme, la Şcoala din Arcani este interzis accesul şi utilizarea imobilului, aceeaşi situaţie înregistrându-se şi la Şcoala Primară Valea Mare.
"În comuna Arcani, la Şcoala Gimnazială sunt fisuri orizontale, verticale şi la 45 de grade, pe perete între casa scării şi sala de clasă P+1; pe pereţi săli de clasă interiori şi exteriori grav afectaţi; structură de rezistenţă grav afectată. Este necesară realizarea unei expertize tehnice, accesul interzis şi interzicerea utilizării imobilului. În comuna Runcu, la Şcoala Primară Valea Mare, structura de rezistenţă a imobilului este afectată", se arată în raportul întocmit de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.
Prefectul de Gorj a transmis că toate comisiile mixte sunt în teren, iar în zilele următoare vor continua activitatea de evaluare a stării tehnice a imobilelor şi evaluarea gradului de afectare a structurii de rezistenţă la clădirile unde au fost semnalate fisuri, atât la solicitările primite din partea cetăţenilor, cât şi din partea autorităţilor locale.
"Pentru siguranţa copiilor, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi al Consiliilor de administraţie a unităţilor şcolare se analizează în acest moment posibilitatea ca pentru săptămâna 20-24 februarie, să fie organizat în unităţile şcolare sau o parte a unităţilor şcolare Programul 'Săptămâna Verde' care nu presupune prezenţa fizică a elevilor în unităţile şcolare. Situaţia unităţilor şcolare care au optat pentru această formă de învăţământ urmează să fie comunicată de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj în cel mai scurt timp. În această perioadă, administratorii clădirilor cu destinaţie unitate de învăţământ vor desfăşura lucrări specifice pentru îndepărtarea efectelor produse de cutremurele care s-au produs în judeţul Gorj. (...) Subliniem faptul că la clădirile cu destinaţie locuinţă individuală sau colectivă unde au fost semnalate fisuri sau alte efecte ale cutremurelor, comisiile deplasate în teren nu au observat elemente ale structurilor de rezistenţă afectate. După verificările din teren a stării tehnice a imobilelor şi evaluarea gradului de afectare a structurii de rezistenţă la clădiri, se va efectua evaluarea pagubelor prin comisii, conform prevederilor legale", se mai arată în acelaşi raport.
Conform documentului de joi al CJSU Gorj privind situaţia clădirilor cu destinaţie unitate de învăţământ de la nivelul municipiului reşedinţă, 11 dintre unităţile verificate prezintă fisuri verticale între corpuri de clădire şi, coşuri de fum prăbuşite, în incinta câtorva fiind necesară asigurarea unor alte trasee pentru accesul copiilor din cauza posibilităţii căderii tencuielilor de suprafaţă, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News