Gavrilescu, scandal cu Orban, după invitația către ALDE: Fricosul a scăpat frâiele rațiunii!

Grațiela Gavrilescu, vicepreședintă ALDE, a declarat că România are nevoie de o guvernare legitimă, nu de prelungirea situației de criză. În acest context îl taxează pe Ludovic Orban, președintele PNL, pentru invitația lansată celor din ALDE. 

Grațiela Gavrilescu a declarat că ”Ludovic Orban este, astăzi, dovada vie că succesul îmbată! Vorbitor și mai puțin făptuitor de profesie, noul șef al PNL, atacându-l pe Călin Popescu - Tăriceanu, își începe mandatul prin a mușca mâna care l-a crescut și l-a hrănit. Și nu este doar o chestiune de șapte ani de-acasă și de caracter! Mesajele pe care le transmite nu îi aparțin! Le știm cu toții, de vreme îndelungată, ca aparținând sistemului. Alegeri anticipate în România sau o nouă majoritate, care să înfrângă votul românilor din decembrie sunt doar câteva dintre temele de interes ale sistemului, cel care a suferit o înfrângere anul trecut la alegerile parlamentare! Sunt mesaje care nu au nici cea mai mică legătură cu democrația sau liberalismul, dar se lipesc precum marca pe scrisoare pe apucăturile pedelisto-populare, adoptate, cu entuziasm, de actualul PNL și, probabil, și pe niște dosare, ținute prin sertarele `justițiarilor de carton`... Frica scapă pepenii iar fricosul Orban a scăpat, astfel, frâiele rațiunii, invitându-ne pe noi, LIBERALII din ALDE, în partidul lui devenit de operetă, în struțo-cămila penelisto-pedelistă POPULARĂ. Nu, mulțumim! Avem cu totul și cu totul alte priorități! România are nevoie de guvernare legitimă, nu de prelungirea situației de criză și de irosirea banilor și timpului românilor pe alegeri anticipate, întru pohta ce o pohtesc Ludovic Orban și ai lui!”. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel