Un nou tip de campanie. Presiune psihologică asupra PSD

Deși sunt mai puțin de trei luni până la alegerile parlamentare, PSD este presat psihologic să accepte ideea că, indiferent de rezultat, va trebui să-i ia în barca unei eventuale guvernări și pe cei care vor pierde alegerile. De ce se întâmplă așa, asta numai președintele României știe - poate nici el.

Ce îmi pare însă și mai apreciabil la social democrați, este faptul că sunt pregătiți să dejoace planul adversarilor politici, nerăspunzând la provocări și refuzând să comenteze prea mult prognozele spectaculoase. Se pare că pentru Liviu Dragnea, șeful PSD,  anii de construcție modernă a partidului, începând cu anul 2001, au însemnat și o adevărată școală a lecțiilor învățate. Sub conducerea sa, partidul este acum într-un reviriment care dă speranță. Mai mult decât atât, un semn de putere este, când ești pe funcție, grațierea greșiților partidului, printre care și celebrul Mircea Geoană. Cu acesta lucrurile trebuie tratate însă delicat, știindu-se că are un tip de personalitate când este la greu și altul când este pe val, când îl ia flama și face tandem cu Vanghelie. S-ar putea ca președintele PSD să aibă metoda de a-l pune acolo unde îi este locul și a-i valoriza relațiile, care pe nișa sa nu sunt puține. Hotărât lucru, Geoană este mai potrivit pentru relația cu străinătatea.  

Interesantă va fi și abordarea liberalilor. Aceștia, chiar dacă par a-și fi pierdut încrederea în ei și nu mai au o voce proprie, fiind lipsiți de „locomotivă” , au speculat întotdeauna uriașul bazin al nehotărâților. Pe fondul unor mesaje emoționale, care se nasc tocmai în prag de alegeri, peneliști se transformă într-o eficientă mașină de propagandă negativă. Sunt sigur că deja își lustruiesc tastaturile și oamenii, pentru miile de aluviuni cu etichete gen „comuniști”, „penali” și „plagiatori”, care vor inunda Facebook-ul, încercând să modifice percepția publică, prin acuze care nu au de-a face cu actul de guvernare. Periculozitatea acestui tip de propagandă este că îndepărtează lumea de procesul electoral sau creează o cultură a votului împotrivă. Genul acesta de politică, în care lătura este materie primă de bază, subțiază democrația unei țări și lasă loc resemnării. Ce om serios vrea să fie împroșcat cu lătură?

Atuurile pesediste rămân în continuare: ponderea crescută de specialiști, foarte multele primării și consilii locale câștigate, experiența conducerii centrale, buna guvernare și valul de înnoire naturală din partid. PSD arată că este un partid în care este loc pentru toată lumea, dacă fiecare își respectă locul și nu mai este loc de experimente ca Sturzu de la H-Q & alții. De partea cealaltă, PNL, prin vocea Alinei Gorghiu s-a exprimat în termeni fotbalistici, spunând că partidul Brătienilor este în tratative cu trei rectori și cu alte personalități. Șefa PNL l-a contrazis astfel involuntar pe camaradul său Vasile Blaga, care afirmase revoltat, când s-a pus problema importării unor miniștri tehnocrați, că PNL nu merge cu căciula în mână după candidați și că are oameni care ar putea fi prim miniștri cel puțin unul, pentru fiecare regiune. Greu de crezut.

În concluzie, este de salutat că PSD nu vinde blana ursului din pădure și acesta este un semn de maturitate și disciplină care ar putea dejuca „picătura chinezească” a adversarilor. Dacă se vor încerca blocaje tehnice după 11 decembrie, PSD n-ar trebui să excludă și varianta ieșirii în stradă pentru respectarea votului.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel