Apicultorul George Mușat, reprezentant Mieroland, invitat în emisiunea De Ce Citim, a povestit despre un loc magic din București, Grădina cu miere, aflat în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, unde copiii și adulții, pot descoperii tainele albinăritului, dar pot gusta o miere de cea mai bună calitate.
„Nu ne-am dorit nimic clasic, pentru că miere există pe piața românească de sute de ani. Și atunci am vrut să fie ceva mai inedit, ca o carte cu o copertă foarte frumoasă, dar în același timp, în interiorul ei este ceva spectaculos. Am făcut un brand nou, suntem de câțiva ani pe piață. Ca model de borcan și ca denumire ne-am înregistrat la OSIM. Pe lângă mierea clasică am mai făcut și miere cremă. Miere cremă cu carob, pentru copii, miere cremă cu ciocolată, miere cremă cu zmeură, miere cremă cu fructe de pădure, cu tot ce înseamnă fruct, un fruct liofilizat. Pentru că dacă noi am pune un fruct crud în miere acesta ar fermenta. Atunci am vrut să venim cu ceva nou în piața românească și am făcut mierea cremă, mierea tartinabilă. Inclusiv la Grădina Botanică (n.r. Dimitrie Brândză București, Șoseaua Cotroceni, nr. 32) avem povestea asta…omul să vină, să guste miere, de-aș pune miere pe pâine. Poate să stea fix în zona noastră amenajată de picnic, iar cei care vor să cumpere vor trebui să vină cu borcanul de acasă - vin cu borcanul de acasă și cumpără mierea cremă. Să revenim la borcanele noastre… avem miere de salcâm, miere de rapiță și carob, miere cremă polifloră, iar aici este o miere de floarea soarelui, salcâm și rapiță pentru că toată mierea cristalizează. După cum se vede în prima parte este cristalizată și sus nu a cristalizat pentru că nu toată mierea cristalizează foarte repede.” a povestit George Mușat.
„Fac apicultură din pasiune. La bază mă ocup de consultanță, de peste 15 ani. Mă uit la tot felul de emisiuni, merg la țară, am un teren, o casă acolo, am găini. Am cochetat…mi-am cumpărat animale, teren și de câțiva ani de zile am zis de ce nu? Am pornit de la două familii de albine. M-am chinuit în primul an, căci nu te ajută nimeni și am citit, am citit, am citit, că tot suntem la o emisiune despre citit, am citit foarte mult, m-am documentat, dar în același timp, când m-am trezit cu albinele, pentru că am cumpărat două familii, mi-am zis: „acum ce fac?” Hai să pun în practică ce am citit. Uneori am stat cu cartea și cu albinele. Mă chinuiam și îmi dădeam seama ce ar trebui să fac. Și de la două familii am ajuns la 3, la 4, la 5…și am tot crescut. Dar am citit, m-am informat, pentru că este o meserie până la urmă. Pasiunea este pasiune, dar în același timp ele trebuie să meargă la cules, trebuie să le pregătești primăvara, trebuie să le pregătești în timpul verii, trebuie să le pregătești toamna pentru a ierna, adică este o activitate destul de intensă. Doar în toamnă există o perioadă de pauză, pentru că trebuie să le restrângem ramele…într-o familie sunt, să zicem așa, zece rame. De la zece rame, în toamnă ele ajung cam la patru. Odată restrânse, cu mâncarea aferentă lăsată într-o familie de albine, ele intră într-o hibernare pe toată perioada iernii. În primăvară ne uităm la ele și vedem cum sunt. Ele se strâng într-un ghem. Primăvara ne uităm să vedem dacă sunt în regulă, dacă mai au mâncare (miere). Dacă nu mai au le punem. Pentru că ele ce fac? Ele, pe tot parcursul verii, merg și își adună de mâncare, pentru a avea iarna. Noi ca apicultori luăm din mâncarea lor, astfel că ele tot merg la cules. Dacă nu le-am lua mierea din catul lor, din cuibul lor, ele ar avea o problemă, s-ar putea să plece din cuibul lor pentru că nu mai au spațiu. Și atunci matca, regina, pentru că ea pontează foarte multe larve în fiecare zi, câteva mii de larve. Ea pe fiecare ramă în parte pontează. Când a pontat la ultima ramă au ieșit larvele din prima ramă. Dacă cuibul este plin de miere, regina intră în panică și spune: „ce facem acum?” Și atunci noi le scoatem mierea, o altă ramă și matca și albinele au de lucru.” a destăinuit apicultorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu