Grafen, material MINUNE care ar putea distruge cancerul

Grafenul este cunoscut deja drept un material minune. Este incredbil de rezistent, poate fi folosit în baterii și se repară singur.

Acum i s-a mai găsit o utilitate: ar putea neutraliza celulele canceroase, informează playtech.ro.

Uniunea Europeană a anunțat, în 2013, că va investi un miliard de euro pentru studierea grafenului. Se pare că decizia a fost una inspirată, având în vedere numărul enorm de mare de întrebuințări care i-au fost găsite. Grafenul este un material bidimensional format dintr-un singur strat de atomi.

Până acum, este cel mai subţire material cunoscut de om, dar şi printre cele mai dure. Potrivit Universităţii din Manchester, conduce electricitatea la fel de eficient ca şi cuprul, dar este mai bun decât alte materiale la nivelul conductivităţii căldurii. Grafenul este aproape total transparent, dar atât de dens încât nici cel mai mic atom de heliu nu poate să treacă prin el.

Acum, cercetătorii de la Universitatea Manchester din Marea Britanie – locul în care s-a ”născut” grafenul – au folosit materialul din carbon cu structură 2D pentru a ținti și a neutraliza celulele stem canceroase.

Folosind un derivat al grafenului numit oxid de grafen, profesorul Michael Lisanti și doctorul Aravind Vijayaraghavan au observat că acesta poate acționa ca un agent anticancer, inhibând creșterea tumorilor care apar la începutul bolii.

Celulele tratate cu oxidul de grafen s-au transformat în celule noncanceroase. Materialul a fost testat pe celulele canceroase de diverse tipuri (de la cancer de sân, pancreatic, pulmonar, cerebral, ovarian și de prostată) și au descoperit că acesta blochează procesele de suprafață prin care celulele canceroase se unesc.

Citeşte şi: Grafen. Ce proprietăți UIMITOARE are materialul viitorului

Cercetătorii sugerează că respectivul compus ar putea fi folosit alături de alte tratamente pentru a micșora tumorile și pentru a preveni răspândirea cancerului și reapariția bolii. Un aspect foarte atrăgător al grafenului este faptul că nu este deloc toxic pentru organism, cum este cazul cu multe dintre tratamente.

Totuși, ”orice descoperire de genul acesta trebuie să fie testată exhaustiv înainte să fie numită o soluție viabilă din punct de vedere terapeutic”, explică Vijayaraghavan. De acum până la un tratament disponibil publicului larg mai sunt câțiva ani, dar descoperirea este una care ne entuziasmează.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel