EXCLUSIV  Grapini-Macovei, ciocnire în PE. ”M-a trimis la ruși”

Europarlamentara Maria Grapini a dezvăluit, pentru DCNews, că europarlamentara Monica Macovei a trimis-o la ruși. 

Maria Grapini a amintit că Monica Macovei ceruse rezoluție de sancționare a României. ”Eu l-am interpelat pe Timmermans și mi-a dat răspuns chiar ieri, scris, că nu poate să taie fondurile pentru că lumea iese în stradă, nu există această corelare. Noi, grupul SD și cu ALDE, am propus să nu avem rezoluție în plenul Parlamentului European, ci să avem o discuție în Comisia de specialitate LIBE. Din nefericire, nu am înțeles de ce și-au ales nespecialiști și s-a văzut foarte clar. Noi am avut discuție tehnică cu specialiști, și Alistar și ministrul Justiției, ei au venit cu eseuri și cu domnul Liiceanu care a început cu un banc sovietic.” a spus Maria Grapini pentru DCNews

Europarlamentara a subliniat ”Macovei și-a atras antipatii de la cei care mai credeau cumva în ea, pentru că ea nu a respectat regulamentul ca un eurodeputat, intervenea, îl întrerupea pe președintele de ședință, ceea ce nu se face, e în afara regulamentului nostru”. 

Maria Grapini a dezvăluit că a încercat s-o întrebe pe Monica Macovei ”de ce”: ”O singură dată am încercat și m-a trimis la ruși. Cum și dl Preda mi-a spus că-l aduc pe Dan Puric care e spion rus și pun la cale înarmarea Rusiei. Vorbesc cu Ramona Mănescu de la PPE și cu alți lideri populari. Cu acești doi oameni, însă, este foarte greu de discutat. Nu acceptă dialogul.”

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel