A pierdut PSD o bătălie sau a pierdut războiul?
Protestatarii de la Cotroceni pot încă să forțeze un armistițiu: dezbaterea se mută din zona morală în cea politică, în care președintele are interese directe, de care poate fi acuzat, este obligat să asigure medierea, nu conflictul etc. De ce ar accepta Klaus Iohannis încetarea focului, în locul unei capitulări necondiționate? Doar a câștigat pe tot frontul: s-a relansat electoral, a consolidat instituțiile de forță pe care le are în subordine, a șubrezit alianța de guvernare, și-a găsit aliați puternici, la Bruxelles, Berlin, Paris și Ottawa.
Singurul motiv ar fi că nu poate propune atât de rapid pe cât a pierdut PSD o soluție concretă, cum a fost guvernul tehnocrat. E prea aproape de alegeri, ostilitatea electoratului care i s-a împotrivit, începând din 2014, este prea mare, Cioloș a eșuat, PNL s-a identificat cu Cioloș, iar USR sforăie-n Parlament, ceea ce este, oricum, mai puțin periculos decât bâlbele lui Nicușor Dan. Ca urmare, logic ar fi să profite de armistițiu și să toace mărunt PSD, cu toate mijloacele pe care le are la îndemână.
Ce șanse are PSD să reziste, eventual să reia inițiativa? Pentru a le putea estima, trebuie să înțeleagă cum a pierdut, să înțeleagă faptul că se luptă cu o ideologie, fără să-i poată opune o alta.
Naționalismul are mici șanse într-o țară care trăiește datorită remitențelor din Spania sau Italia, fără industrie națională, majoritatea job-urilor depinzând de capitalul străin. După socialism sau liberalism, în România se afirmă justițiarismul. Sursa răului este identificată în corupție, salvarea, în Justiție. Frustrarea este mare și crește pe măsură ce crește decalajul față de occident. Nu doar că vrem o țară ca afară, ci o vrem acum. Dacă n-o putem avea, măcar să ne răzbunăm pe cei pe care îi considerăm vinovați pentru asta. Mass media are rolul ei: în ultimul deceniu, tabloidizarea a șters nuanțele. Polarizarea, simplificarea, conflictualizarea au formatat publicul, l-au împărțit nu în tabere, ci în armate pe picior de război. Iar la război, ca la război: mai suferă și victime colaterale, dispare empatia, se cere sânge.
Adversarii PSD au adoptat noua ideologie. PSD se împotrivește judecătorilor și mai ales procurorilor, eroii luptei cu corupția. Justițiarismul oferă recompense morale și perspectiva unui salt uriaș înainte (o țară ca afară), Dragnea îi contrapune două sute de lei la salariul minim și călătorii gratis pe CFR pentru studenți. Justițiarii oferă tuturor celor care ”nu s-au născut în locul potrivit” o țintă concretă pentru răzbunare, Dragnea cere empatie pentru pușcăriași pe care nu-i cunoaște nimeni. La sloganuri nu poți opune explicații de 45 de minute.
PSD nu ar fi credibil dacă s-ar converti, ba și-ar pierde și electoratul dur, pe care se bazează în orice situație. Șansa de a ataca abuzurile guvernării de dreapta și de a se poziționa drept luptător cu corupția, reprezentată de ”statul mafiot”, a fost pierdută.
PNL nu are de ce să renunțe, dimpotrivă, liderii săi își vor radicaliza discursul, după o perioadă de semi-tăcere interesată. De fapt, va fi o întrecere: cine înfierează mai tare corupția, acela câștigă în lupta internă pentru conducere.
Singura șansă de revenire la putere a uneia din ideologiile clasice este epuizarea forței de atracție a justițiarismului. De aceea, este necesar ca PSD să-i cedeze lui Iohannis guvernarea. Dacă justițiarii au doar cătușe, nu și soluții, marele salt înainte va fi o succesiune de mici pași, înainte sau înapoi, funcție de conjunctura economică internațională. Nedreptățile, inegalitățile, ipocrizia, dubla măsură, gafele, unii dintre oamenii care vor fi propulsați în funcții cheie, abuzurile unui sistem care nu suferă critici pot revolta moral aceeși oameni revoltați, astăzi, de hoție. Nu este exclus ca statuile de azi ale justițiarismului, din țară sau din străinătate, să se prăbușească, trăgând după ele și ideologia pe care au reprezentat-o.
Pe de altă parte, dacă justițiarismul va da roade și ne va aduce o țară ca afară, PSD, în forma în care va mai exista atunci, poate invoca retragerea din 2017, în interesul binelui public.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu