Greșelile lui Geoană, repetate în campania din 2014 (episodul Filmulețul)

Încă din turul I, în presă și în mediile politice era așteptat un „filmuleț” devastator. Pentru Mircea Geoană. Stenogramele, ”caltaboșul” TVR, bilețelul sau dezvăluirile de tot felul consacraseră imaginea lui Traian  Băsescu: un magician care scoate din mânecă, la momentul potrivit, asul cu care câștigă partida.

În campania pentru Primărie îl executase pe Chiriță, un aliat de la guvernare, în ultima dezbatere televizată. Pe Năstase l-au afectat o ”dezvăluire” publicată de Vadim Tudor, între cele două tururi, și bomba cu fraudarea alegerilor. Dacă adăugăm manevrele de imagine făcute de Băsescu în primul mandat, erau suficiente motive de teamă pentru PSD.

”Nucleara”, lansată din tabăra lui Geoană

Cum zvonurile despre o ”nucleară”  se înțețiseră, după primul tur, se ia măsura unei lovituri preventive. Odată difuzat filmulețul cu copilul bătut, orice ar fi apărut despre Geoană putea fi taxat drept o ”făcătură”, lansată ca retorsiune.

Ca urmare, cu zece zile înainte de vot este postat ”filmulețul”, după ce, cu o zi mai devreme,  Dinu Patriciu declarase public că nu-l suportă pe Băsescu de când l-a văzut lovind un copil la Ploiești. Asumarea ”paternității” filmului îi scade mult din credibilitate și îi dă ocazia lui Traian Băsescu să se victimizeze. Doar se lupta cu mogulii. ”Rușine, Dinu Patriciu!”.

Momentul adevărului, când Răzvan Dumitrescu îl surprinde pe președinte fără replică, la cald, este diluat în marea de reluări, în buclă, ale filmulețului. Rulate până la saturație, mai bine de o săptămână, sfârșesc prin a plicitisi publicul sau chiar prin a-l trimite către Traian Băsescu, victima televiziunilor de știri.

Patetism exagerat în scandalul ”cozilor de la consulate”

Filmările cu mobilul, la cozile din fața consulatelor, țin locul, până una-alta, filmulețului cu copilul bătut. Televiziunile care îl susțin pe Iohannis le reiau obsedant, pe internet apar îndemnuri patetice, se folosesc cuvinte mari: eroi, luptăm, drepturile omului, dictatură ș.a.

Excesul poate împinge problema spre operetă, o poate duce în ridicol, poate plictisi, la fel cum a plicitisit ”filmulețul”.  Opoziția a făcut din votul în diaspora o temă majoră pentru turul II. După episodul Paris 2009, însă, tema votului în diaspora poate reactiva, la fel de bine, electoratul USL (7,4 milioane de potențiali adversari ai lui Traian Băsescu). Nu se știe cât de mult va mobiliza campania respectivă electoratul de dreapta din afara țării, care să compenseze pierderea din interior. Cât despre ”elitele” care nu mai suportă dictatura lui Ponta, dar trebuie momite la vot cu reclame și PR, parcă nu m-aș baza pe numărul lor. Reclamele împotriva violenței domestice au fost difuzate ani la rând, înainte de filmulețul cu copilul, dar asta nu i-a oprit pe susținătorii lui Băsescu să spună că bătaia e ruptă din rai.

Cum l-a protejat ”filmulețul” pe Geoană

Totuși, episodul cu filmulețul a avut și un efect pozitiv pentru campania lui Geoană. Imaginile compromițătoare apar după încheierea votului, în perioada când PSD contesta alegerile. Filmulețul de care se vorbea de la începutul campaniei electorale îl arăta pe Geoană primind 5000 de euro, de la un membru PSD, la birou, în sediul PSD. Donația era trecută în registrul partidelor, dar până ar fi adus dovada, până se lămureau lucrurile, se încheiau alegerile. Dacă acest film era postat în preziua votării, ar fi fost un dezastru pentru candidat. Filmulețul cu copilul a parat lovitura, dar nu a putut atenua efectul spa-ului la Vântu și al înfrângerii din dezbaterea TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel