Grecia ameninţă cu ieşirea din zona euro

Alegeri prezidentiale 2024

Grecia avertizează că ar putea fi nevoită să părăsească zona euro dacă nu va reuşi să obţină un nou acord de finanţare internaţională.

"Acordul de finanţare externă trebuie semnat, altfel vom ieşi de pe pieţe, vom ieşi din euro. Situaţia va fi mult mai grea", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen Pantelis Kapsis la un post de televiziune, informează Antena 3.

Grecia încearcă să ajungă la o înţelegere cu FMI, Comisia Europeană şi deţinătorii privaţi de obligaţiuni privind detaliile acordului de finanţare externă.

Atena şi Bruxelles au respins în repetate rânduri varianta ieşirii Greciei din zona euro, eveniment care ar putea agrava puternic criza datoriilor de stat.

Oficialităţile din Grecia şi UE au evitat până acum să expună ieşirea statului elen din zona euro ca scenariu posibil.

Reprezentanţii CE, FMI şi ai Băncii Centrale Europene vor sosi la Atena la mijlocul lunii ianuarie pentru a pune la punct noul acord de finanţare externă, convenit de principiu la summit-ul UE din octombrie.

Autorităţile de la Atena au încheiat în 2010 un acord cu FMI şi Comisia Europeană pentru un pachet de finanţare de 110 miliarde de euro.

Citeşte şi:

Soarta Greciei în zona euro se va decide în trimestrul I

Creşte numărul grecilor care ajung în stradă din cauza datoriilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel