Grecia vrea prelungirea și extinderea acordului dintre Uniunea Europeană și Turcia pentru oprirea migrației. Mii de oameni își riscă viața să ajungă, pe mare, în Europa.
În contextul în care un număr tot mai mare de migranți își pun viața în pericol în încercarea de a ajunge spre Europa, în speranța găsirii unui trai mai bun, Grecia vrea înnoirea şi ”extinderea” acordului încheiat în 2016 între Uniunea Europeană şi Turcia vizând stoparea sosirilor de migranţi în Europa, a declarat sâmbătă noul ministru al migraţiei, Dimitris Kairidis, transmite AFP, scrie Agerpres.
”Vrem un acord. Climatul este pozitiv”, a declarat Dimitris Kairidis la televiziunea publică ERT. ”Acest acord va fi în principal euro-turc. Este o problemă euro-turcă”, a adăugat el.
După criza din 2015, statele UE au încheiat cu Turcia un acord pentru ca aceasta să reţină pe teritoriul său migranţii, mai ales sirieni, în schimbul a 6 miliarde de euro, dintre care o parte încă nu a fost livrată.
Potrivit ministrului Kairidis, obiectivul este de a amenda şi de a ”extinde” acordul din 2016 ”la iniţiativa Greciei, pentru că noi avem un interes mai imediat”, ca ţară europeană în prima linie a migraţiei.
Conform sursei menționate, subiectul urmează să se afle în centrul unei întâlniri pe care o vor avea pe 7 decembrie, la Salonic, responsabili de rang înalt greci şi turci.
Premierul elen Kyriakos Mitsotakis şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan au avut o întrevedere în această săptămână la New York.
Ca şi Italia, Grecia a cunoscut o recrudescenţă a sosirilor de migranţi în acest an. Potrivit autorităţilor, mai mult de 18.000 de persoane au sosit în primele opt luni, o creştere de 106% faţă de 2022.
Amintim că numai în această săptămână, 93 de migranți aflați în pericol au fost salvați de Garda de Coastă elenă. Bandele de traficanţi încearcă în mod constant să transfere migranţi din Turcia şi state din nordul Africii şi Orientul Mijlociu către statele Uniunii Europene Grecia, Cipru sau Italia.
Accidentele sunt frecvente din cauză că ambarcaţiunile folosite pentru acest trafic au probleme cu motorul, etanşeitatea şi altele, iar în 14 iunie sute de oameni au murit după ce o barcă de pescuit supraaglomerată s-a scufundat la circa 93 de km, la vest de Grecia.
Citește și: Giorgia Meloni a cerut ONU să lanseze un 'război global' împotriva traficanţilor de persoane
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu