Premierul grec Alexis Tsipras spune că va propune un referendum privind măsurile de austeritate dacă negocierile cu creditorii internaționali vor eșua.
Liderul Syriza a acordat luni un interviu televiziunii elene Star Tv în care a vorbit despre relația cu cancelarul german Angela Merkel, încrederea în Yanis Varoufakis și o eventuală înțelegere cu creditorii.
"În ciuda tuturor dificultăților, există o mare probabilitate ca noi să ieșim învingători din aceste negocieri. Nu ne putem panica. Cine se panichează, pierde", a declarat Tsipras, conform Der Spiegel.
Premierul grec a spus că se așteaptă să încheie un acord cu creditorii până la 9 mai. În joc este un pachet de salvare financiară în valoare de 7,2 milarde de euro. Atena are nevoie de bani pentru a-și achita datoriile externe și pentru a plăti pensiile și salariile. Până la 12 mai, Grecia trebuie să achite o rată de 700 de milioane de euro către Fondul Monetar Internațional.
Chiar dacă negocierile eșuează, Tsipras exclude categoric alegerile anticipate. Cu toate astea, prim-ministrul a sugerat că soluția alternativă ar putea fi un referendum. "Dacă nu va exista o înțelegere acceptabilă, oamenii vor decide; fără noi alegeri, vreau să lămuresc asta", a declarat Alexis Tsipras.
Tsipras a precizat că ministrul de Finanțe Yanis Varoufakis va continua să conducă negocierile din partea Greciei, în ciuda relației tensionate pe care acesta o are cu ceilalți finanțiști din zona euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News