Forţele de la frontierele Greciei sunt în alertă.
Forţele de la frontierele Greciei sunt în alertă pentru a evita repetarea crizei migranţilor pe care ţara a experimentat-o în 2015, a declarat joi purtătorul de cuvânt al guvernului.
Grecia se afla pe prima linie a crizei migraţiei europene în 2015, când aproape un milion de persoane care fugeau de conflictele din Siria, Irak şi Afganistan au ajuns pe insulele sale.
La fel ca alte state membre ale Uniunii Europene, Grecia este îngrijorată de faptul că evoluţiile din Afganistan ar putea declanşa o nouă criză şi cere o poziţie comună a UE în această privinţă.
„Toate forţele sunt în alertă la frontiere, nu vom permite să retrăim scenele din 2015", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yannis Economou, într-o conferinţă de presă, notează Mediafax.
Ministrul de externe al Greciei coordonează acţiuni pentru a aduce în ţară cetăţeni afgani care au lucrat cu forţele elene, a adăugat acesta.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a discutat, joi, cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, şi cu premierul Italiei, Mario Draghi, despre conflictul din Afganistan, pledând pentru identificarea modalităţilor de facilitare a evacuărilor şi de oferire a asistenţei umanitare.
Discuţiile prin telefon au avut loc în contextul unei reuniuni a miniştrilor de Externe din Grupul ţărilor puternic industrializate (G7) pe tema situaţiei din Afganistan.
Emmanuel Macron şi Vladimir Putin au evidenţiat necesitatea garantării securităţii civililor. "Discuţia s-a concentrat pe situaţia din Afganistan. Vladimir Putin şi Emmanuel Macron au evidenţiat importanţa evitării unei catastrofe umanitare şi garantării securităţii populaţiei. Au evidenţiat şi necesitatea continuării combaterii terorismului şi a traficului de droguri", a comunicat Kremlinul, potrivit agenţiei Tass. De asemenea, Vladimir Putin şi Emmanuel Macron au discutat şi despre crizele din Nagorno-Karabah, Ucraina şi Iran.
Într-o conversaţie separată, "Vladimir Putin şi Mario Draghi au cerut intensificarea eforturilor internaţionale, mai ales în cadrul organizaţiei Grupului statelor emergene G20, prezidată de Italia, pentru restabilirea păcii şi stabilităţii în Afganistan", precizează Preşedinţia Rusiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News