Grecia renunţă la mască în exterior şi la interdicţia de circulaţie nocturnă

Grecia renunţă la mască în exterior şi la interdicţia de circulaţie nocturnă
Grecia renunţă la mască în exterior şi la interdicţia de circulaţie nocturnă

Grecia renunţă începând de joi la purtarea obligatorie a măştii în exterior iar de luni şi la interdicţia de circulaţie nocturnă, ca urmare a ameliorării situaţiei epidemiologice, a avansului campaniei de vaccinare anti-COVID-19, dar şi în contextul valului de căldură care face dificilă purtarea protecţiei faciale, relatează miercuri EFE.

Ministrul adjunct al Protecţiei Civile, Nikos Hardalias a precizat miercuri la o conferinţă de presă că măştile sanitare rămân obligatorii în spaţiile închise şi în exterior, în cazul în care există aglomeraţii.

Alte măsuri anunţate sunt creşterea numărului de persoane la o masă în restaurante (de la 6 la 10), posibilitatea organizării de botezuri şi de nunţi cu până la 400 de invitaţi (de la 300) şi creşterea la 120 a numărului de persoane prezente pe plajă la fiecare 1.000 de metri pătraţi.

În pofida relaxării măsurilor, epidemiologii amintesc că în Grecia doar 3 din 10 persoane s-au vaccinat cu schema completă, în timp ce 44% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin.

În ultima lună, Grecia a înregistrat o scădere a numărului de cazuri zilnice, precum şi o reducere a numărului de persoane la terapie intensivă şi a deceselor. În ultimele 24 de ore au fost raportate 520 de contagieri cu SARS-CoV-2 şi 14 decese. De la debutul pandemiei, în Grecia s-au înregistrat în total 419.455 de contagieri şi 12.595 de decese de COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel