Grecia ridică un nou gard la frontiera cu Turcia

Până în luna aprilie a anului viitor va fi ridicat un nou gard între Grecia și Turcia. 

Un nou gard la frontiera dintre Grecia şi Turcia va fi ridicat până în luna aprilie a anului viitor, pentru a descuraja trecerea migranţilor, a anunţat sâmbătă cabinetul premierului grec Kyriakos Mitsotakis, informează AFP şi dpa, scrie Agerpres. 

Mitsotakis, care a făcut o vizită în regiunea Evros, din nord-estul Greciei, pentru a inspecta stadiul acestui proiect, a declarat că gardul va fi construit în zona localităţii Ferres, de-a lungul râului Evros.

Prim-ministrul a promis să viziteze regiunea din nou până în aprilie, dată la care proiectul trebuie să fie realizat, au indicat surse din guvernul de la Atena.

Sunt recrutați polițiști de frontieră 



Autorităţile greceşti recrutează încă 400 de poliţişti de frontieră care vor fi desfăşuraţi în regiunea Evros şi ia în calcul consolidarea unei bariere frontaliere deja existentă cu o lungime de 11 kilometri, în zona punctului de trecere Kastanies-Kapikule.

Construirea unui gard de 26 de kilometri în regiunea Evros a fost anunţată după tentativele de intrare a unor migranţi încurajaţi de Turcia, în februarie şi martie acest an.

Grecia a reuşit să oprească majoritatea trecerilor ilegale de migranţi, în timp ce Uniunea Europeană a trimis în zonă un număr suplimentar de reprezentanţi ai Agenţiei europene pentru frontiere şi paza de coastă (Frontex).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel