Grecia începe luni o săptămână dificilă, cu două teste majore pentru economie și premierul Alexis Tsipras: redeschiderea băncilor și o majorare cu zece procente a Taxei pe Valoarea Adăugată pentru o serie de bunuri și servicii, transmite AFP, conform Agerpres.
Băncile elene, închise din 29 iunie, ar urma să se redeschidă astăzi, conform unui decret publicat sâmbătă de guvernul de la Atena, remaniat în urma demisiei unor miniștri. În schimb, rămân în vigoare, cu unele relaxări, restricțiile asupra mișcărilor de capital. Limita maximă a fondurilor care pot fi retrase zilnic de la bancomat este fixată la 420 de euro, în loc de 60 de euro pe zi până în prezent, pentru a se evita cozile zilnice apărute la ATM-uri.
Simultan, începând de luni, TVA-ul crește de la 13 la 23% pentru produsele alimentare procesate și restaurante, dar și pentru călătoriile cu taxiul sau înmormântări. În schimb, TVA-ul rămâne la 13% pentru serviciile hoteliere și este redus la 6% pentru medicamente, cărți și bilete de spectacole. Guvernul grec mizează pe venituri suplimentare anuale de 795 milioane de euro în 2015 și de aproximativ 2,4 miliarde de euro începând din 2016.
Parlamentul elen a votat miercurea trecută această majorare a TVA, în conformitate cu angajamentele asumate de liderii greci la summitul european de la Bruxelles. În schimb, partenerii europeni au promis Greciei un nou plan de ajutor, cel de-al treilea de care Grecia a beneficiat după 2010.
De asemenea, autoritățile de la Atena ar urma să primească în regim de urgență un împrumut de 7 miliarde de euro, bani care vor fi utilizați pentru rambursarea unui datorii de 4,2 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană, precum și pentru arierate de aproximativ două miliarde de euro către Fondul Monetar Internațional.
Pentru prima dată după mai multe luni, experții BCE, FMI și ai Comisiei Europene sunt așteptați la Atena în cursul acestei săptămâni, pentru a evalua starea economiei grecești după mai multe săptămâni de restricții financiare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News