Grecia: Ziarist, arestat pentru că a publicat lista milionarilor eleni

arestat
arestat

Un ziarist elen a fost arestat duminică şi va compărea în faţa procuraturii din Atena, pentru dezvăluirea numelor de pe o misterioasă listă de milionari greci cu conturi în Elveţia, potrivit unei surse din poliţie, scrie RTV.net.

Circa 2.059 de nume apăreau pe lista pubicată de către jurnalistul Kostas Vaxevanis, listă transmisă autorităţilor elene în 2010 de Christine Lagarde, pe atunci ministru de Finanţe al Franţei. Ministrul grec de Finanţe din 2010, George Papaconstantinou, căruia i-a fost trimisă CD-ul, a afirmat miercuri în Parlament că nu ştie ce s-a întâmplat cu versiunea originală a "listei Lagarde".

Întrucât CD-ul transmis de Christine Lagarde în 2010 lipsește, actualul Ministrul de Finanţe, Iannis Stournaras, a declarat tot miercuri că a cerut autorităţilor franceze să-i furnizeze o nouă copie a unui CD cu o listă de 2.000 de greci bogaţi cu conturi în Elveţia.

Datele se refereau la clienţii eleni ai filialei HSBC din Geneva şi provenea din documente dezvăluite de un angajat al instituţiei financiare din Elveţia.

Duminică dimineaă, reţelele de socializare din Grecia erau pline de comentarii după anunţul poliţiei că "la ordinul procuraturii a fost deschisă o anchetă pentru găsirea şi arestarea responsabilului de publicarea listei în revista Hot Doc".

"În loc să aresteze hoţii şi miniştrii care încalcă legea, vor să aresteze adevărul", a comentat Kostas Vaxevanis sâmbătă seara, pe contul său de pe Twitter.

Actualul guvern grec, rezultat în urma alegerilor din luna iunie, a exclus folosirea unor documente obţinute ilegal împotriva evazioniştilor fiscali, dar ulterior şi-a nuanţat poziţia, confruntat cu nemulţumirile tot mai mari ale populaţiei faţă de măsurile de austeritate, autorităţile fiind acuzate că îi protejează pe cei bogaţi.

Fostul şef al Diviziei de Delicte Financiare şi Economice, Iiannis Diotis, a fost înlocuit din funcţie în luna august, după ce a cerut să fie accesate conturile bancare deţinute de doi foşti miniştri, doi foşti parlamentari şi cinci actuali membri ai parlamentului, toţi suspectaţi de spălare de bani.

Totuşi, folosind informaţii obţinute în acelaşi mod precum cele transmise de Franţa, autorităţile din Spania au reuşit să strângă taxe neplătite de 6 miliarde de euro de la evazionişti, iar cele din Italia 570 milioane de euro, potrivit Athens News.

Mai mulţi oficiali eleni au declarat că este inutilă cererea unei noi copii, întrucât toate instituţiile elene care au primit datele din Franţa au păstrat probabil copii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel