Grecii au făcut cozi la centrele de vaccinare anti-COVID, după ce guvernul a impus noi restricții pentru nevaccinați

Grecii au făcut cozi la centrele de vaccinare anti-COVID, după ce guvernul a impus noi restricții pentru nevaccinați / Foto: Pixabay
Grecii au făcut cozi la centrele de vaccinare anti-COVID, după ce guvernul a impus noi restricții pentru nevaccinați / Foto: Pixabay

Zeci de mii se greci s-au vaccinat anti-COVID, după ce guvernul impus restricţii pentru persoanele nevaccinate.

Grecii au făcut cozi la centrele de vaccinare la sfârşitul săptămânii, după ce Guvernul de la Atena a decis să înăsprească restricţiile pentru persoanele nevaccinate, transmite Pro Tv.

Săptămâna trecută, peste 40.000 de greci s-au vaccinat cu serul anti-COVID, în condiţiile în care la final de octombrie, acest număr era de aproximativ 25.000 de persoane.

Noi măsuri pentru nevaccinați în Grecia. Guvernul a dublat amenzile

Ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19, persoanele nevaccinate din Grecia trebuie să prezinte începând de sâmbătă, 5 noiembrie,  teste PCR sau antigen negative pentru a avea acces în instituţiile publice, magazine sau bănci, a anunţat marţi Ministerul elen al Sănătăţii săptămâna trecută, potrivit Agerpres.

Angajaţii din sectorul privat şi cel public care nu sunt vaccinaţi vor trebui, de asemenea, să prezinte de două ori pe săptămână teste negative de COVID-19, pe care vor trebui să le plătească.

Amenzile pentru magazinele şi restaurantele care nu respectă măsurile impuse de guvern au fost dublate, ajungând la 5.000 de euro.

"Principala noastră armă împotriva pandemiei este vaccinul", a insistat marţi ministrul sănătăţii, Thanos Plevris.

Ministrul a mai recomandat ca toate persoanele care au primit ultima doză de vaccin în urmă cu peste şase luni să meargă să facă a treia doză de vaccin anti-COVID.

Câte persoane au fost vaccinate


În prezent, 63% din populaţia Greciei este complet vaccinată, conform ministerului.

În Grecia au fost înregistrate marţea trecută 6.700 de noi cazuri, un record de la începutul pandemiei, iar 59 de persoane au murit din cauza COVID-19.

Giannis Oikonomou, un purtător de cuvânt al guvernului, a declarat săptămâna trecută că este "urgent" să crească numărul vaccinărilor, care au înregistrat un ritm mai lent decât au anticipat autorităţile. Antonio Guterres a transmis că atingerea luna trecută la nivel mondial a pragului de cinci milioane de decese provocate de COVID-19 reprezintă o ruşine globală şi acest bilanţ ne aminteşte că o bună parte din lume a eşuat. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel