Grecii merg din nou la urne. Negocierile pentru formarea guvernului au eșuat

Alegeri prezidentiale 2024

[/caption]

Cinci formațiuni parlamentare, din cele  șapte, care au reușit să intre în Parlament la 6 mai, s-au întâlnit, marți, pentru a ajunge la un acord în vederea  formării  unui cabinet, fără însă a reușit să se înțeleagă. În aceste condiții, grecii vor fi chemați la din nou la urne pentru alegeri anticipate,  a anunţat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei elene.

"Un guvern interimar va fi instalat miercuri, pentru a conduce ţara până după alegeri", a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Carolos Papoulias. "Ne îndreptăm spre alegeri", a precizat oficialul citat.

Trei tentative precedente de formare a unui cabinet au eşuat. Blocul Syriza, a doua forţă politică din Parlament, nu a luat parte la discuţii, pentru că refuză să se alăture oricărei coaliţii care va impune noi măsuri de austeritate.

 "Situaţia este foarte dificilă. Nu sunt optimist", a declarat Evangelos Venizelos, liderul partidului socialist Pasok, după discuţiile de luni, ce au durat circa o oră.

 Majoritatea alegătorilor greci au susţinut în 6 mai partidele care se opun măsurilor de austeritate, impuse în schimbul unor pachete de salvare UE-FMI.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel