Grecii retrag masiv banii din bănci. Banca Greciei măsuri

 Banca Centrală a Greciei (BoG) a fost forţată să majoreze, pentru prima dată din iulie 2015, plafonul finanţării de urgenţă (ELA) destinată creditorilor eleni, din cauza retragerilor masive din depozitele bancare, transmit Bloomberg şi site-ul ekathimerini.com. 

Finanţarea de urgenţă a fost majorată cu 400 de milioane de euro, la 46,6 miliarde de euro (50 de miliarde de dolari), ceea ce ce reflectă evoluţiile privind nivelul lichidităţilor băncilor din Grecia, ţinând cont de retragerile din depozite efectuate de sectorul privat, se arată în comunicatul BoG. 

Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a acceptat solicitarea BoG de majorare a plafonului finanţării de urgenţă pentru creditorii eleni, deşi în ultimele luni instituţia de la Frankfurt a redus sumele destinate sistemului bancar elen, pe fondul stabilizării situaţiei din Grecia. 

În acest an, ieşirile din depozitele băncilor elene au totalizat aproximativ 3,6 miliarde de euro, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. 

Din 2015, instituţiile financiare din Grecia se bazează pe finanţarea de urgenţă deoarece retragerile de depozite din băncile greceşti au crescut semnificativ, pe fondul impasului înregistrat în negocierile dintre autorităţile de la Atena şi creditorii internaţionali, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel