Opt din zece români consideră că România este afectată de criza climatică, iar în acest context reprezentanţii Greenpeace România îi invită pe cei mai bine cotaţi candidaţi la funcţia de preşedinte al României la un dialog pe tema protecţiei mediului şi a combaterii crizei climatice.
În acest context, au fost transmise invitaţii către Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna şi Mircea Diaconu. 'Schimbările climatice sunt o realitate, lipsa acţiunilor ferme a dus la acutizarea efectelor, iar starea curentă este una de criză. Peste o treime din populaţia Uniunii Europene trăieşte în ţări care au declarat deja starea de urgenţă climatică, iar conform unui sondaj recent, 8 din 10 români consideră că România este afectată de criza climatică, 96% fiind îngrijoraţi de posibilele sale consecinţe.
De asemenea, pe plan naţional, asistăm la perpetuarea fenomenului tăierilor ilegale masive şi la o violenţă fără precedent în pădurile României, iar în acelaşi timp riscăm amenzi uriaşe din cauza poluării şi eşecului autorităţilor de a implementa măsuri pentru a proteja sănătatea cetăţenilor României. Viitorul preşedinte al României poartă pe umeri responsabilitatea unor măsuri urgente, atât pentru protejarea pădurilor şi biodiversităţii, cât şi de adaptare şi combatere a schimbărilor climatice', se arată într-un comunicat de presă al Greenpeace România.
Potrivit sursei citate, tăierile ilegale şi exacerbarea violenţei împotriva celor care păzesc pădurea sunt fapte la ordinea zilei, iar de 30 de ani statul se dovedeşte incapabil să administreze eficient acest domeniu cu rol strategic, atât în economia României, cât şi în prevenirea şi adaptarea la schimbările climatice.
Candidaţii la Preşedinţia României, invitaţi la dialog pe temele climatice, trebuie să răspundă, în intervalul 22 octombrie - 10 noiembrie 2019, la o serie de întrebări care să ajute electoratul să înţeleagă mai bine care este viziunea lor şi ce soluţii propun pentru rezolvarea problemelor de mediu stringente cu care se confruntă România. Dialogul va fi moderat de către Magor Csibi, activist de mediu şi fost om politic, iar interviurile vor fi în format video urmând să fie urmărite pe canalul de youtube al Greenpeace România şi pe pagina noastră de Facebook a organizaţiei, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu