Eliminarea pensiilor de serviciu pentru piloți nu rămâne fără urmări. Avertismentul este unul clar și a fost lansat de un mare pilot, Cezar Osiceanu, pilot Tarom!
Întrebat despre o grevă, în contextul eliminării pensiilor speciale pentru angajații din domeniul aeronautic, Cezar Osiceanu a spus că ”greva piloților de la British Airways a costat, pe zi, 150 de milioane de euro. Au făcut un calcul: dacă ar fi respectat cerințele sindicatului îi costa, per total, 100 de milioane de euro.” El a afirmat că, spre deosebire de România, mecanismul sindical în Anglia e foarte puternic.
Pilotul de la TAROM amintește că, la grevele din trecut, au existat ”spărgătorii de greve chiar din interiorul TAROM”. ”A existat un echipaj de tristă amintire care a zburat în cele două zile de grevă, depășind toate limitele admise și s-au închis ochii, i-au felicitat, le-au dat și primă” a afirmat pilotul Osiceanu, în interviul DCNews.
În contextul actual, Cezar Osiceanu a subliniat că poate să se întâmple ceva minor, precum ”să se spargă un cauciuc, la orice companie din România, ca să se pună în cârca piloților, că e stresul dat de această problemă - tăierea pensiilor de serviciu, dar poate să aibă sau să n-aibă legătură.” ”În momentul respectiv se va pune problema dacă n-a fost cumva pilotul stresat din cauză că-i ia pensia” a subliniat pilotul TAROM.
Despre calendarul ”grevei”, Osiceanu a explicat că se va merge pe calea legală: ”Noi nu dorim răul, prăbușiri, scandal, dar avertizăm că se pot întâmpla, e datoria noastră. Ce măsură se va lua, sunt deciziile pe care fiecare pilot, că e membru de sindicat sau nu, că e membru într-o organizație aviatoricească sau nu, o va lua singur”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu