Va avea loc o grevă feroviară în Germania.
Mecanicii de tren din Germania sunt chemaţi la o grevă de trei zile de miercuri până vineri seara după eşecul negocierilor privind salariile şi programul de lucru cu operatorul public Deutsche Bahn (DB), a anunţat duminică sindicatul GDL, notează AFP.
”Grupul DB nu a profitat de armistiţiul de Crăciun pentru a preveni acţiunile colective prezentând o ofertă negociabilă”, a afirmat într-un comunicat sindicatul angajat de câteva luni într-un conflict cu Deutsche Bahn şi care a condus deja la mai multe greve în 2023.
În transportul de călători, mecanicii vor înceta munca miercuri la orele 02.00 (01.00 GMT). În transportul de mărfuri, greva va începe marţi la orele 18.00 (17.00 GMT), a făcut cunoscut sindicatul. Mişcarea socială se va încheia vineri la orele 18.00 (17.00 GMT).
Este cea mai lungă încetare a lucrului iniţiată până acum de sindicat în negocierile conflictuale pe care le poartă cu conducerea operatorului feroviar. Lucrătorii feroviari germani au mai intrat în grevă în noiembrie şi decembrie, în special.
”Această grevă nu este doar absolut inutilă, dar credem şi că nu este autorizată legal”, a reacţionat duminică Martin Seiler, director de resurse umane al DB, într-un comunicat, anunţând o acţiune în justiţie pentru a împiedica greva.
Mişcarea ”va avea un impact considerabil asupra exploatării feroviare”, a avertizat DB. Perturbarea transportului de mărfuri implică un cost ridicat pentru economia germană, aflată deja în dificultate.
Pe lângă creşterile salariale pentru a compensa inflaţia, GDL, care reprezintă aproximativ 10.000 de angajaţi, cere şi să negocieze trecerea la o săptămână de lucru de 35 de ore în patru zile.
Deutsche Bahn a declarat în decembrie că a făcut o ofertă de creştere a salariului cu 11% la deschiderea negocierilor, precum şi o ”primă compensatorie pentru a face faţă inflaţiei” de până la 2.850 de euro.
DB a indicat duminica aceasta că a prezentat săptămâna trecută ”o ofertă extinsă” reprezentând ”un mare pas înainte spre satisfacerea revendicării fundamentale a sindicatului în ceea ce priveşte programul de lucru”.
Un alt conflict social, anul trecut, a opus Deutsche Bahn şi sindicatul EVG care reprezintă alte profesii din sectorul feroviar şi aproximativ 180.000 de agenţi. În cele din urmă, s-a ajuns la un acord la sfârşitul lui august, reaminteşte AFP, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu