Deputatul Aurelian Mihai, aflat în greva foamei, a fost luat din Parlament miercuri de o ambulanță și transportat la Spitalul Universitar de Urgență București, la solicitarea sa, imediat după ce a susținut o conferință de presă pe tema protestului său.
"Este un caz fără precedent în ultimii 24 de ani de democrație. Un parlamentar este în greva foamei de nouă zile pentru taxe consulare. Este vorba despre Aurelian Mihai. Este un protest față de nerezolvarea problemelor românilor din Diaspora. Omul a ajuns la spital, iar situația lui este foarte gravă pentru că el refuză hrana. E o situație fără precedent. Și alți oameni au anunțat că vor să protesteze din solidaritate cu Aurelian Mihai", a spus Dana Grecu la emisiunea "La Ordinea Zilei".
Toţi colegii lui Aurelian Mihai din comisia pentru românii de pretutindeni au anunţat că vor intra în greva foamei în semn de solidaritate. Deputaţii spun că taxele consulare sunt prea mari şi că românii din străinătate sunt ignoraţi de statul român. Ei cer taxe consulare mai mici pentru românii din străinătate. În plus, reclamă că românii din străinătate trebuie să dea foarte mulţi bani pentru diverse documente pe care trebuie să şi le procure de la ambasade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu