Greva foamei la Combinatul Amurco: 18 muncitori protestează

Un număr de 18 salariaţi de la Combinatul de îngrăşăminte chimice Amurco Bacău au intrat în greva foamei în semn de protest faţă de patronat, care nu le-a mai plătit salariile de trei luni, valoarea totală a restanţelor salariale depăşind trei milioane de lei.

O parte dintre angajaţii societăţii Amurco SA Bacău au trecut la o formă extremă de protest, 18 salariaţi ai combinatului luînd decizia să intre în greva foamei pe termen nelimitat din cauza neplăţii salariilor încă din luna februarie, transmite Mediafax.

Protestul colectiv al unora dintre angajaţii combinatului băcăuan de îngrăşăminte chimice a început la o săptămână după ce patronatul promisese că va achita salariile restante până pe 23 mai, ceea ce nu s-a întâmplat. Din cei aproximativ 6.000 de lei pe care îi are de primit, în medie, fiecare salariat, angajaţii au încasat câte 200 de lei, bani proveniţi, potrivit sindicatului societăţii Amurco, din fierul vechi tăiat şi vândut din combinat.

VEZI ȘI: Cum arată "stegarul dac", Avrămuță, după o lună de greva foamei

"Aşa după cum au ameninţat, 18 salariaţi au intrat în greva foamei în faţa sediului administrativ al combinatului. Starea lor de sănătate este monitorizată de echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanţă. Nu ştim cât va dura acest protest, însă cert este că nu am primit salariile. Se fac în continuare promisiuni din partea patronatului că se vor achita, aşa cum tot suntem duşi cu vorba de vreo trei luni", a declarat, marţi, liderul Sindicatului "Chimfert" din cadrul societăţii Amurco Bacău, Gheorghe David.

Suma totală pe care o au de încasat salariaţii de la Amurco pentru cele trei luni restante se ridică la peste trei milioane de lei.

Combinatul băcăuan de îngrăşăminte chimice, patronat de omul de afaceri Ioan Niculae, şi-a oprit activitatea pe 27 februarie, după un an în care a funcţionat sporadic. În consecinţă, 300 din cei 420 de salariaţi ai societăţii vor fi disponibilizaţi colectiv începând cu luna iunie, restul angajaţilor rămânând în continuare în combinat pentru a asigura conservarea instalaţiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel