Grevă în educaţie. Guvernul anunţă vouchere pentru profesori, sindicaliştii resping oferta: Guvernanţii nu au înţeles nimic

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului României, a făcut mai multe declaraţii cu privire la greva din educaţie. 

Update: Sindicaliştii au decis să respingă oferta Guvernului. Anunţul a fost făcut chiar din Piaţa Victoriei, de la protest. Ba mai mult, liderii FSLI anunţă că vor fi greve în continuare, cât timp Guvernul continuă să vină cu astfel de oferte. 

"Le-am transmis aseară că vom transmite oferta în teritoriu şi vom veni azi cu un răspuns. Răspunsul a venit, respingem categoric oferta", au spus, printre altele, liderii sindicali. 

"Am promis să dăm un răspuns Guvernului la oferta de aseară. Iar răspunsul se vede aici, astăzi. Greva declanşată de noi nu mai e legată doar de revendicări salariale, este o grevă pentru demnitate, pentru respect. Vreau astăzi, în numele colegilor mei, să fac un gest simbolic. Am aici o carte care reprezintă esenţa proiectului România Educată. Prin atitudinea Guvernului, a Parlamentului, devine conţinut lipsit de sens. O las aici, pe asfalt, pentru a înţelege că România se îndreaptă spre statutul de România Eşuată.

Aceste vouchere nu contribuie cu nimic la pensie. Oamenii vor venituri care să ajute la pensii. Guvernul nu a înţeles nimic. Nu poţi veni în faţa corpului profesoral să propui aceste vouchere. Oamenii aveau nevoie de salarii decente. Nu şi-au luat niciun angajament legat de salarizare. Acea lege unitară a salarizării care va fi negociată din 15 iulie nu oferă nicio garanţie că va fi respectat statutul celor care lucrezaă în sistem. Guvernanţii nu au înţeles nimic. Oamenii care protestează o fac pentru că au fost jigniţi, umiliţi. O să le arătăm guvernanţilor ce înseamnă să fii cadru didactic. Nu acceptăm umilinţa şi obedienţa faţă de cei care ne conduc.

Prin urmare, tot ce se întâmplă în continuare, mă refer la examene, e responsabilitatea Guvernului. Guvernul trebuie să răspundă în faţa părinţilor şi copiiilor.

Ei trebuie să vină cu o ofertă care să fie acceptată de colegii noştri. Dacă nu, acţiunea de protest va continua. Colegii au transmis ferm că atât timp cât nu va exista o soluţie corectă, nu va înceta acţiunea. Pe baza actualelor propuneri venite de la Executiv, greva va continua", transmit liderii FSLI.  

- ştirea iniţială - 

"S-au purtat negocieri ieri între echipele guvernamentale şi reprezentanţii liderilor sindicatelor din Educaţie. Negocierile s-au încheiat cu faptul că până joi, în ora prânzului, va fi prezentat răspunsul sindicatelor din educaţie referitor la ceea ce au prezentat echipele guvernamentale de negociere", a declarat Dan Cărbunaru. 

"Vreau să fac câteva precizări. Guvernul României doreşte să crească salariile profesorilor. Dovada concretă a măsurilor pe care Guvernul vrea să le ia în acest sens este faptul că până pe 15 iulie va gata proiectul care vizează noua lege a salarizării, educaţia fiind prioritară. La 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară, această lege a salarizării, în care să se găsească creşterile aşteptate şi solicitate în educaţie, ar putea deveni realitate. 

Între timp, până la momentul 15 iulie, când noua lege a salarizării va regăsi noua grilă a educaţiei, repusă acolo unde liderii sindicali solicită, unde profesorii şi societatea aşteaptă, adică în partea superioară, reprezentanţii Guvernului au transmis că pentru toţi cei care lucrează în sistemul de învăţământ, urmează să fie acordate prime pentru cariera didactică, pentru sprijinul acordat în activitate celor care lucrează în sistemul de învăţământ din România, adică aproape 300.000 oameni.

Pentru personalul didactic şi personalul didactic auxiliar, Guvernul va oferi în luna iunie a acestui an suma de 1000 lei, o sumă forfetară, pe un card care urmează să fie emis pe modelul cardurilor de energie. În octombrie, pe acelaşi card va fi încărcată suma de 1500 lei, dintre care 500 lei reprezintă suma forfetară, iar restul banilor sunt pentru susţinerea activităţii didactice, activităţilor curente de lucru ale personalului din sistemul de învăţământ.

În ceea ce priveşte personalul nedidactic, în lunile iunie şi octombrie, vor fi încărcate pe aceleaşi tipuri de carduri sumele de 500 lei în iunie, respectiv 500 lei în octombrie. În plus, personalul nedidactic, în baza unui act normativ care va fi aprobat în şedinţa de Guvern de vineri, urmează să primească majorări ale venitului până la maximul posibil din legea 153. Astfel, toate salariile din educaţie vor fi duse la maximul posibil din actuala grilă de salarizare, urmând ca din 15 iulie, alături de reprezentanţii profesorilor şi a celorlalte categorii din sistem, Guvernul să finalizeze noua lege a salarizării", a mai arătat purtătorul de cuvânt al Guvernului. 

"Aceste măsuri sunt pentru toţi cei care lucrează în sistemul de educaţie din România. Programul de guvernare, care urmează să fie aprobat în zilele următoare, va menţiona explicit că educaţia este prioritate naţională şi va fi tratată ca atare, inclusiv salarial. Guvernul va mări salariile, nivelul de recunoaştere a meseriei de dascăl, lucru care se va regăsi în grila de salarizare a următoarei legi, dar până atunci vor avea loc măsuri de susţinere financiară în iunie şi octombrie. Aceasta este baza de discuţii pe care echipa de negocieri a Guvernului a prezentat-o, aşteptând un răspuns în acest sens", a completat Cărbunaru. 

Întrebat dacă sunt informaţii că greva se va sfârşi, în condiţiile în care profesorii protestează în Piaţa Victoriei, Dan Cărbunaru a spus că "reprezentanţii Guvernului se vor întâlni în continuare cu reprezentanţii sindicatelor. Există disponibilitate la dialog. Ce am vrut să comunic este faptul că acest Guvern nu doar că îşi doreşte să recunoască importanţa meseriei de dascăl, dar face şi acţiuni concrete în acest sens. Nu o să reiau acum că în pofida războiului de la graniţă, a inflaţiei, şi crizelor economice, financiare, bugetul educaţiei a fost suplimentat cu 8 miliarde lei în ultimii doi ani de către acest Guvern. Este o dovadă concretă a importanţei pe care acest Guvern o acordă educaţiei. 

În timp ce de la 15 iulie vom avea dovada concretă a modului în care va arăta noua lege a salarizării, care va include educaţia ca prioritate, sunt măsuri concrete pe care le-am menţionat". 

se actualizează... 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel